Reprezentanți din întreaga lume discută la București despre asistența socială la nivel local

Ieri, 18 mai 2009, în Sala Conventus a Palatului Patriarhiei au debutat lucrările consultărilor ecumenice internaționale pe tema „Asistența socială la nivel local” (Diaconia locală). Întâlnirea, organizată de Consiliul Mondial al Bisericilor, împreună cu Patriarhia Română, care se desfășoară până pe 21 mai 2009, a fost deschisă de cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

La întâlnirea de la Palatul Patriarhiei participă peste 30 de reprezentanți ai Bisericilor membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor, Biserica Ortodoxă Română fiind reprezentată de părintele consilier patriarhal Cristian Popa, directorul Asociației „Diaconia”, și domnul Cosmin Grigorescu, directorul Federației „Filantropia” din cadrul Patriarhiei Române. „Peste 30 de reprezentanți din întreaga lume s-au adunat la București pentru a face schimb de experiență, a se informa reciproc despre activitatea diaconală și pentru a constitui o strategie comună de muncă diaconală la nivel local. Această regândire a activității sociale a Bisericii la nivel local este necesară astăzi mai mult decât oricând, în contextul actualei crize financiare și economice. Este prima întâlnire legată de diaconia locală, iar intenția este nu numai de a elabora o strategie, ci și de a forma un grup permanent de lucru, care să se întâlnească în mod regulat, în scopul informării reciproce și al dezvoltării strategiei inițiale”, ne-a declarat părintele lector Daniel Buda, coordonator de program al Consiliului Mondial al Bisericilor.

Lucrările acestor consultări ecumenice internaționale privind activitatea socială a Bisericii continuă și astăzi.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente