Relațiile bisericești româno-alexandrine încep din vremea patriarhului Meletie Pigas, cel care l-a sprijinit pe Mihai Viteazul în relațiile cu Poarta, continuate apoi cu întâistătători africani care vizitau Țările Române în căutarea milelor domnești. Secularizarea averilor mănăstirești a condus inevitabil la o răcire a relațiilor dintre cele două Ortodoxii, și care abia, în 1927, timid, s-au reluat cu ocazia vizitei întreprinse de patriarhul Miron Cristea la Alexandria. Războiul Rece a constituit un alt neajuns în contactele firești dintre cele două Biserici.
În geopolitica Mediteranei Orientale, Egiptul era pentru Anglia un important pilon în traseul pe care trebuia să și-l asigure către India și alte colonii britanice. Însă, naționalizarea canalului Suez în 1956 și apropierea de Uniunea Sovietică au prilejuit apropierea Patriarhiei Alexandriei de România. Astfel, după peste trei decenii, la București, se întâlneau cei doi patriarhi, african și român. Momentul a căpătat amploare deoarece se consuma la jubileul de zece ani de patriarhat a întâistătătorului român.
Vizita patriarhului Hristofor s-a desfășurat la Patriarhia Română, după cum vedem în fotografia de epocă, alături de patriarhul Justinian și mitropolitul Iustin, apoi la mănăstirile Sinaia, Ciorogârla, Plumbuita, Schitul Maicilor, Dragoslavele și Curtea de Argeș. Vizita întâistătătorului alexandrin a fost un reper în relațiile dintre cele două ortodoxii, următorul moment de acest gen consumându-se abia în octombrie 1971. (Articolul publicat în „Ziarul Lumina” din data de 30 iunie 2011)
