Recunoștință și misiune – Predica Patriarhului României la Duminica a XXIII-a după Rusalii

Evanghelia Duminicii a XXIII-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39.

În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileii. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Și văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. Și-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Și, ieșind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Și au ieșit să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. Și cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ținuturile Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieșiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXIII-a după Rusalii ne arată puterea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca putere de vindecare a oamenilor posedați de demoni.

Descrierea stării jalnice în care se afla omul chinuit de demon din ținutul Gherghesenilor este foarte tulburătoare. Despre acesta, Evanghelia spune că nu se îmbrăca în haine, că nu locuia în casă, ci în morminte. Nu mai locuia printre oameni, ci era un om gol și înstrăinat. Deși era viu, el se comporta oarecum ca un mort care locuiește în morminte. Demonizatul nu mai gândește cu propriile sale facultăți sufletești, deoarece este posedat; adică mintea și trupul lui nu-i mai slujesc lui, ci sunt folosite de demonii care îl chinuiesc.

Demonii mărturisesc dumnezeirea lui Iisus

În această stare jalnică l-a găsit Mântuitorul Iisus Hristos pe acest om chinuit de demoni. În Evanghelie nu se spune că ar fi intervenit cineva pe lângă Iisus pentru ca acest om să fie vindecat. Duhul necurat care-l stăpânea striga cu spaimă către Iisus: ‘Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui’ (Luca 8, 28). În Evanghelia după Matei, demonii au o întrebare pe care o pun lui Iisus: ‘Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?’ (Matei 8, 29). Din aceasta vedem că nu omul vorbea prin glasul omenesc, ci demonii care îl chinuiau spuneau aceste cuvinte.

Demonii mărturiseau că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt și știau că Iisus îi va judeca și-i va osândi în ziua judecății de apoi (ultime). Pentru ei, Judecătorul viilor și al morților venise acum prea devreme. Deci nu pentru că demonizatul ar fi cerut vindecare a fost el vindecat de Iisus, ci pentru că Iisus a avut milă de el.

Evanghelia ne mai spune că Iisus a întrebat pe duhul necurat ascuns în omul posedat: ‘Care-ți este numele’?, iar el a răspuns: ‘Legiune’ (Luca 8, 30). În Antichitate, o legiune militară avea între 4.200 și 6.000 de soldați. Deci o legiune de demoni pusese stăpânire pe acest om din ținutul Gherghesenilor.

Mai aflăm din Evanghelia de astăzi că acest om demonizat avea o putere neobișnuită, dar aceasta nu era puterea lui umană proprie, ci puterea demonilor care intraseră în el. De aceea, se spune că deși omul posedat era legat cu lanțuri și obezi, totuși el le sfărâma și pleca în pustie. Este deci inexplicabil din punct de vedere firesc cum poate un om singur să rupă lanțurile de fier sau obezile doar cu forță pur omenească.

Hristos Domnul arată mila Sa față de omul demonizat redându-i sănătatea și libertatea

Încercarea comunității din cetatea Gherghesenilor de a-l menține pe acest om între oameni nu a dat nici un rezultat. Dimpotrivă, fiind chinuit de demoni, căuta singurătatea, nu comuniunea, dorea înstrăinarea, nu apropierea de oameni. Viața lui era un chin, deși era viu, totuși el trăia printre cei morți, adică în morminte. El era mort din punct de vedere spiritual și din punct de vedere social. Însă tocmai acest om chinuit de demoni și înstrăinat de oameni devine centrul atenției milostive a Mântuitorului Iisus Hristos. Demonii, văzând că Iisus S-a apropiat de omul pe care ei îl chinuiau, I-au cerut ca să-i lase să intre într-o turmă de porci, pentru a nu-i trimite în adânc, adică în adâncul iadului. Mântuitorul a acceptat ca demonii să intre în turma de porci, ieșind astfel din omul pe care îl chinuiau. Când, însă, demonii au intrat în turma de porci, aceasta s-a aruncat în mare și s-a înecat.

Mulți s-ar putea întreba de ce oare a îngăduit Mântuitorul Iisus Hristos ca demonii să iasă din omul posedat și să intre în turma de porci? De ce a eliberat El un om și a lăsat să fie duși la pierzare o mulțime de porci? Deoarece Mântuitorul Iisus Hristos cunoaște că sufletul omului are o valoare infinită, care nu se poate compara cu nimic din lumea aceasta, nici cu prețul animalelor, nici cu cel al obiectelor, indiferent cât de multe și de scumpe ar fi acestea. De unde știm aceasta? Din învățătura Mântuitorului Care spune: ‘Ce îi folosește omului să câștige lumea întreagă dacă își pierde sufletul său? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?’ (Marcu 8, 36-37).

Mântuirea și bucuria veșnică – scopul vieții omului

Pentru Mântuitorul Iisus Hristos acest om are o valoare infinit mai mare decât toate bogățiile Gherghesenilor sau ale Gadarenilor (întrucât minunea s-a săvârșit în spațiul dintre cetățile Gherasa și Gadara). De ce? Mai întâi pentru că omul este creat după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu și, ca atare, este chemat la viață veșnică. Dorința omului de comuniune și de bucurie veșnică este deci înscrisă în adâncul sufletului său ca un program pentru viitorul lui definitiv sau etern. În al doilea rând, se pare că acești locuitori ai ținutului Gherghesenilor erau prea mult preocupați de comerțul cu porci, s-au legat prea mult de cele materiale, adică prea mult erau interesați de câștigul material și prea puțin de viața duhovnicească. Uneori, Dumnezeu, ca să ne facă să căutăm mai mult câștigul sufletesc al vieții spirituale, îngăduie sau permite unele pagube materiale. Nu știm de ce ni se întâmplă să moară animalele, să vină o furtună care ne distruge casele sau inundații care fac să pierdem într-o clipă o agoniseală sau o avere de o viață. Totuși, în această pedagogie sau purtare de grijă, Dumnezeu nu simte o plăcere în a ne pedepsi, ci folosește mijloace mai aspre pentru a ne chema spre El, spre viața duhovnicească, spre mântuire.

Suferința e îngăduită ca mijloc de dezlipire sau dezrobire a omului de averile limitate și trecătoare

Nu totdeauna medicamentele care ni se dau pentru vindecarea bolilor trupești sunt dulci și plăcute. Adesea sunt amare și neplăcute. Tot așa, Doctorul sufletelor noastre, Iisus Hristos Domnul, îngăduie ca noi să trecem uneori prin suferință, prin încercare, prin pagube materiale, ca să nu ne mai legăm prea mult de averile limitate și trecătoare, ci să-L căutăm pe El, Cel nelimitat și netrecător (veșnic). Așa se explică îngăduința Mântuitorului ca vindecarea unui om demonizat să se facă pricinuind o pagubă materială locuitorilor cetății din care provenea acest om.

Evanghelia ne arată că, fiind înspăimântați de această minune, locuitorii din ținutul Gherghesenilor L-au rugat pe Iisus să plece din hotarele lor. Nu știm exact de ce L-au rugat să plece. Se spune că ‘erau cuprinși de frică mare’, dar nu știm dacă spaima sau frica lor era cauzată doar de paguba făcută lor prin faptul că Iisus a permis demonilor să intre în turma de porci sau se temeau că, stând mult în apropierea cetății lor, Iisus ar putea să-i mustre și în alt mod. Oricum, ne-am fi așteptat ca oamenii din acest ținut să-I fi arătat lui Iisus un gest de recunoștință, zicându-i: ‘Deși porcii s-au înecat, e bine totuși că s-a vindecat acest om chinuit de demoni în mod cumplit. Este totuși bine că s-a făcut sănătos un om care prin purtarea lui violentă, plină de ură și de răutate față de oameni, era un pericol pentru noi’.

Însă, oamenii din ținutul Gherghesenilor nu gândeau astfel și nu I-au mulțumit lui Iisus pentru vindecarea omului demonizat. De fapt, nu s-au bucurat de eliberarea unui om posedat, ci I-au cerut lui Iisus să plece din ținutul lor. Ei nu arată nici pocăință, nici recunoștință. Totuși, Mântuitorul a respectat cererea lor și a plecat din ținutul acela.

Hristos îi încredințează omului vindecat misiunea de a binevesti iubirea lui Dumnezeu printre cei care-l cunoșteau când era chinuit de demoni

Dar pe când a hotărât Iisus să plece din ținutul Gherghesenilor, iată, s-a apropiat de El tocmai omul pe care-l vindecase. Amănuntul acesta este semnificativ, adică plin de înțelesuri duhovnicești. Omul care trăia înainte ca un sălbatic și un înstrăinat, fiind violent și rău, deodată a devenit pașnic, liniștit și-L ruga pe Iisus să-L ia cu Sine oriunde va merge. Cel vindecat voia să fie mereu cu Binefăcătorul, Vindecătorul și Mântuitorul Său. Se simțea bine lângă Iisus, pentru că a simțit puterea iubirii Lui milostive. A dorit să fie ucenic al lui Iisus, să-L însoțească, pentru că nimeni nu l-a ajutat mai mult decât Iisus, Care l-a eliberat de demoni. Însă Mântuitorul Hristos nu îl ia cu El. Deși acest om vindecat dorește să-L urmeze pe Iisus, El îi încredințează o altă lucrare: ‘Spune tuturor cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu’ (Luca 8, 39). De ce? Dacă Mântuitorul Iisus Hristos îl lua cu Sine pe acest om vindecat sau eliberat de demoni, nu-l mai cunoștea multă lume în alte cetăți ori în alte ținuturi. Doar în ținutul acela, unde înainte a pătimit el mult și a fost violent cu oamenii, îl cunoștea foarte multă lume. Ca atare, din acest om vindecat, Mântuitorul a făcut un misionar-mărturisitor statornic, nu unul călător care merge dintr-o cetate în alta. Astfel, omul vindecat devine un mărturisitor statornic în locul pătimirii și vindecării lui, pentru a vesti tuturor milostivirea lui Iisus Hristos Domnul, Iubitorul de oameni și Mântuitorul lumii.

Iată cum Mântuitorul Iisus Hristos, când ne vindecă de o boală sau ne eliberează de o situație grea, ne schimbă viața. El dorește ca noi să spunem tuturor celor care ne-au cunoscut sau ne-au văzut pătimind cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu. Astfel, El ne încredințează misiunea recunoștinței față de Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El.

Evanghelia de astăzi ne învață să-L mărturisim pe Dumnezeu ca fiind milostiv și binefăcător și să-I aducem mulțumire prin rugăciune și prin fapte bune.

De aceea, Sfânta Biserică, în cea mai înaltă și mai cuprinzătoare rugăciune a ei, în Sfânta Liturghie euharistică, mulțumește lui Dumnezeu pentru ‘binefacerile cunoscute și necunoscute, arătate și nearătate care s-au făcut nouă’. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El și ne rugăm să ne ajute în continuare, să ne dăruiască harul și ajutorul Său.

Vedem cum acest om, cândva chinuit de demoni, a devenit misionar-mărturisitor și a ajuns să fie pentru noi un dascăl al recunoștinței. Deci, Iisus ne cere ca să fim misionari-mărturisitori acolo unde ne aflăm, să binevestim iubirea Lui și să spunem tuturor cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. Amin!

†Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

* Text revizuit de autor în anul 2011.

Comentarii Facebook


Știri recente