Recepție organizată de Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituțiile europene de la Bruxelles, la începutul noului an bisericesc

Pentru a marca începutul noului an bisericesc, Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituțiile europene de la Bruxelles a organizat ieri, 8 septembrie 2009, o recepție la care au fost invitați cei ce reprezintă țara noastră în capitala Europei. Europarlamentari români, ambasadori, membrii ai reprezentanțelor și delegațiilor permanente ale României pe lângă Uniunea Europeană și NATO, funcționari din cadrul instituțiilor europene au împărtășit momente de rugăciune și convivialitate în biserica Reprezentanței din Rue des Palais 181, împreună cu Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale. După slujba de Te-Deum, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de bun venit în care a felicitat pe toți cei ce lucrează la consolidarea identității, a credibilității și a stabilității Europei unite, încurajându-i ca, prin demnitate, perseverență în muncă și realizările pe care le vor obține, să crească prestigiul țării noastre în cadrul marii familii europene.

„Sperăm ca, prin organizarea acestui eveniment, Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituțiile europene de la Bruxelles a reușit să aducă o susținere spirituală celor ce reprezintă România aici, în capitala Europei, și în special celor ce se află la început de mandat european”, a declarat preot consilier Sorin Șelaru, Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituțiile europene de la Bruxelles.

Comentarii Facebook


Știri recente