Raspuns la articolul ‘Mitropolia alunga doi pensionari din casa’, publicat in cotidianul ‘Ziua de Iasi’ in editia din 30 ianuarie 2004.

Urmare a articolului ‘Mitropolia alunga doi pensionari din casa’, publicat in cotidianul ‘Ziua de Iasi’ in editia din 30 ianuarie 2004, in virtutea dreptului la replica, va informam urmatoarele:

Consideram ca titlul articolului este tendentios, iar continutul acestuia este superficial documentat, nefondat si jignitor la adresa Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si a parohiei noastre.

Parohia Talpalari respecta drepturile tuturor oamenilor, inclusiv ale pensionarilor, si face milostenie in masura posibilitatilor de care dispune. Nu a alungat vreodata pe cineva din casa si nu o va face niciodata. Avand in vedere cadrul legal creat dupa 1990 (Legea 18/1991, Legea 1/2000, Legea 10/2001, Legea 501/2002), Parohia noastra a apelat la lege, asa cum au facut-o numeroase persoane fizice sau juridice, pentru a-si recupera bunurile de care a fost deposedata abuziv in perioada dictaturii comuniste.

In privinta imobilului, situat in Str. Fundac Socola, Nr.8 si a suprafetei de 2500mp, instrainate ilegal de catre S.C. Agroindustriala Bucium unui chirias care locuia in casa, precizam:

Imobilul respectiv este proprietatea Parohiei Talpalari, fiind dobandit initial printr-un act din 6 aprilie 1828 (Diata Banului Atanasie Gosan). Timp de 125 de ani (1828-1953), imobilul a fost stapanit fara nici o tulburare de catre Parohie, chiar daca in casa au locuit, pe rand, mai multi chiriasi. In arhiva Parohiei si la Arhivele Nationale se gasesc documente doveditoare in acest sens.

In anul 1953, Gostat Bucium a preluat fara titlu legal imobilul, odata cu terenul Parohiei, prin ?comasare?, fiind astfel posesor neproprietar. Casa a fost folosita mai multi ani ca locuinta de serviciu si a fost vanduta ultimilor ei chiriasi, sotii Curecheriu Gheorghe si Ecaterina, pentru suma de 8.000.000 lei, in luna februarie 2001, pe motiv ca au facut reparatii curente la cladire. Expertiza tehnica arata ca structura de rezistenta a cladirii este cea veche, doar un singur perete fiind refacut in intregime.

Dupa ce, in repetate randuri, am incercat sa rezolvam pe cale amiabila conflictul care s-a creat, am apelat la Justitie, pentru a gasi solutia legala si corecta in acest caz.

Instantele de judecata au constatat nulitatea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre S.C. Agroindustriala Bucium si Familia Curecheriu la 28.02.2001. Consecinta sentintei civile Nr. 22296/04.11.2002 a Judecatoriei Iasi este revenirea imobilului in patrimoniul vanzatorului, S.C. Agroindustriala Bucium.

S-a inlaturat astfel o ilegalitate si s-au creat astfel premisele aplicarii prevederilor Legii Nr. 501/2002, care specifica si modalitatile concrete de protejare a chiriasilor.

Avem puterea si dorinta de a sprijini pe oamenii nevoiasi, insa nu intelegem de ce unii vor sa se faca proprietari pe lucruri care nu le apartin, mai ales la varsta batranetii

Va rugam sa analizati cu obiectivitate si sa informati corect pe cititorii dumneavoastra in legatura cu acest caz, lasand institutiile abilitate ale Statului sa-si faca datoria. Va asiguram totodata ca nimeni nu va avea de suferit din cauza noastra, indiferent de sentimentele si ideile pe care le are fata de Biserica, fata de dreptate si adevar.

Semneaza: Pr. Nicolae Dascalu – parohul Bisericii Talpalari

Pr.Conf.Dr. Florin Bucescu

Epitrop Vasile Anutei

Membrii Consiliului si Comitetului Parohial:

Trofin Marian, Ichim Gheorghe, Dascalu Silviu, Irimiea Costinel, Dumitrascu Gheorghe, Ciobanu Constantin, Ciobanu Maria, Placinta Ortansia, Irimescu Aspazia, Gireada Elena, Popovici Alexandru, Pantiru Claudia, Craciunescu Hermina, Cojocaru Parascheva, Leca Rarita, Vacaru Ioan, Iordache Eugenia, Zbanciuc Mihai, Nunu Maria, Motcu Elena, Petre Georgeta.

Comentarii Facebook


Știri recente