Raport ANA privind situația drogurilor: Procentul consumatorilor frecvenți s-a dublat

Cel mai recent Raport Național privind Situația Drogurilor în România arată că în 2020 s-a dublat comportamentul de consum frecvent față de anul 2018.

S-au înregistrat creșteri pentru toate cele trei tipuri de consum, însă cea mai importantă este în cazul consumului din ultima lună: chiar dacă 3,9% din respondenți pare puțin, este mai mult decât dublu față de cifrele din 2018 (1,8%).

Aceasta înseamnă că s-a dublat numărul consumatorilor frecvenți: consumul de droguri nu mai este un experiment făcut o dată sau de două ori în viață, ci devine un comportament repetat.

Raportul mai arată că mai mult de unul din zece români (10,7%) cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 ani a consumat cel puțin un tip de drog ilicit de-a lungul vieții.

Alte statistici

56% dintre toți consumatorii de droguri care au avut nevoie de tratament în 2020 au fost consumatorii de canabis (56%), iar fenomenul este în creștere, reprezentând 70% din cazurile noi de cereri de tratament.

„Este pentru al șaselea an consecutiv când se solicită preponderent asistență pentru probleme de sănătate cauzate de consumul unui alt drog decât heroina”, se arată în raport.

Cei mai mulți pacienți ajunși în situații de urgență medicală din cauza consumului de droguri sunt tineri de sex masculin (aproximativ 80%).

Tinerii și drogurile

Canabisul continuă să fie unul dintre cele mai consumate droguri în România, atât de populația generală (locul 2 în top după noile substanțe psihoactive), cât și de populația școlară, unde se plasează pe locul 1 în ordinea preferințelor.

8,7% dintre adolescenții de 16 ani au consumat canabis cel puțin o dată în viață, 7,2% au consumat în ultimul an, iar 3,3% dintre ei au consumat și în ultima lună, arată raportul.

Peste două treimi dintre participanții la studiu (68,6%) au început să consume la vârsta adolescenței (sub 19 ani), iar cea mai mică vârstă de debut declarată a fost 14 ani.

În opinia elevilor chestionați, canabisul este ușor de procurat, situându-se pe locul întâi în ceea ce privește disponibilitatea percepută pe piața drogurilor.

Pentru tineri

  • La fel cum țigările și alcool pregătesc terenul pentru alte dependențe, drogurile așa-zis „ușoare” pregătesc calea către cele de risc. Despre canabis se spune că este un „drog ușor”. În realitate, acesta și alte substanțe similare sunt „droguri de trecere”, în sensul că deschid drumul către drogurile de risc – cocaina, heroina și altele – care dau dependență și distrug vieți.
  • Studiile arată că tinerii cu vârste între 12 și 17 ani care folosesc droguri ușoare sunt de 266 de ori mai înclinați să folosească droguri de mare risc decât cei care nu au încercat niciodată drogurile ușoare. De aceea, ar fi bine să nu existe nici măcar „prima/singura dată”. În cazul heroinei, acea „primă dată” coincide cu instalarea imediată a dependenței.
  • Conform mărturiei șefului unei clinici de toxicologie din România, un adolescent a avut nevoie de șase luni de tratament psihiatric pentru a contracara efectele consumului ocazional de amfetamine într-un weekend pe litoral.
  • Consumatorii adolescenți vor dezvolta tulburări de comportament care nu mai pot fi remediate și care îi vor transforma, la vârsta adultă, în pacienți psihiatrici, avertizează medicii.
  • Aceste substanțe afectează și dezvoltarea normală a creierului, care continuă pe tot parcursul adolescenței și al primei tinereți. Studiile arată că cei care consumă droguri în adolescență nu își dezvoltă suficient capacitatea intelectuală, creierul ajungând să funcționeze defectuos.

Pentru părinți: ce pot face

  • Informarea tinerilor cu privire la efectele drogurilor: Majoritatea adolescenților care consumă droguri nu cunosc consecințele reale ale acestui act;
  • Educarea adolescenților pentru a rezista presiunii anturajului;
  • Petrecerea de timp în familie și comunicare reală cu adolescentul;
  • Atenție la anturaj și la evenimentele la care tinerii merg împreună (concerte, petreceri);

Programul SAFE SPACE

Pentru părinții de adolescenți care consumă droguri, Agenția Națională Antidrog (ANA), în parteneriat cu Asociația Telefonul Copilului, a dezvoltat programul „SAFE SPACE”.

Aproximativ 30 de adolescenți, cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, care au dezvoltat o dependență de substanțe psihoactive, au beneficiat, anul trecut, de sprijinul psihologilor ANA.

Părinții au primit și ei servicii de consiliere psihologică – fie din proprie inițiativă, fie la solicitarea autorităților (direcțiile de asistență socială și protecția copilului, secții de psihiatrie sau spitale pentru copii, alți furnizori publici).

Psihologii Agenției au desfășurat anul trecut aproximativ 200 de ședințe de consiliere psihologică și socială pentru minori, la solicitarea unităților de învățământ.

Programul „SAFE SPACE” poate fi accesat de cetățenii care doresc asistență specializată gratuită și confidențială, apelând numărul de telefon 0752.79.16.47 sau Telefonul Copilului 116111.

Foto credit: Agenția Național Antidrog

Comentarii Facebook


Știri recente