Rânduieli și slujbe speciale în Postul Mare

Perioada Postului Mare este una specială în viața mănăstirilor și a bisericilor de mir. În toată această perioadă, biserica în ansamblul ei îmbracă o haină cernită, pregătindu-se astfel pentru o mare sărbătoare. Această haină cernită trimite la aspectul penitențial sau de pocăință al vieții liturgice. Timp de 40 de zile suntem îndemnați la călătoria postului, prin rânduieli și slujbe speciale. Despre toate acestea ne-a vorbit părintele arhimandrit Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale și exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Toată această perioadă de nevoință nu ține doar de trup. Nevoința postului este folositoare și trebuincioasă nu numai pentru trup, ea e folositoare și trebuincioasă în primul rând pentru minte și pentru inimă. ‘În acest timp liturgic al postului, caracterul slavoslovic este înlocuit cu unul de pocăință și în toată această perioadă cântările sunt exclusiv de pocăință, excepție făcând sfârșitul săptămânii, când rânduiala revine la normal prin săvârșirea Liturghiei depline’, ne-a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei.

Biserica îmbracă straie cernite

Pe lângă acest aspect de pocăință al cântărilor, al rugăciunilor, al rânduielilor liturgice, înseși sfintele lăcașuri se îmbracă în haine cernite. Veșmintele luminoase de la Sfânta Masă, dvera și acoperămintele de la icoane sunt schimbate cu unele negre, fapt care se vede de la simpla intrare în biserică. Ne este arătat și prin aceasta că ne aflăm într-o perioadă de doliu, de tristețe, când ne aducem aminte și plângem împreună pentru Hristos, știind de patimile ce vor urma.

Exemplele pe care biserica le-a pus înainte atât în timpul Canonului cel Mare, cât și prin viața pilduitoare a Cuvioasei Maria Egipteanca și a Sfântului Ioan Scărarul, care sunt modele de pocăință, pun în evidență urcarea spre cer pentru cei desăvârșiți sau întoarcerea de la păcat pentru cei care au experiat greutatea acestuia.

Monahii au o pravilă mai bogată

Orice credincios care intră într-o biserică de mir, dar mai ales într-o mănăstire, observă o intensificare a programului liturgic, a programului de rugăciune particular și a celui săvârșit în cadrul slujbelor. ‘În mănăstiri sunt foarte mulți monahi care au rămas iubitori de pravilă. Sunt oameni care se apleacă multe ceasuri pe zi deasupra ceaslovului, a psaltirii, oameni care iubesc meditația și rugăciunea. Toate modelele pe care ni le pune înainte biserica în această perioadă ne amintesc că la capătul acestei scări pe care urcă monahii și credincioșii din parohii îi așteaptă o răsplată veșnică și cred că fiecare monah râvnitor se întreabă în fiecare zi ce să facă pentru a trăi veșnic. Pentru cei care se roagă, pentru cei care urmează exemplul părinților așezați înaintea noastră, în perioada Postului Mare, care au în comun marea iubire față de Dumnezeu, perioada Postului Mare este atât pentru monahi, cât și pentru credincioși o perioadă de întoarcere către Dumnezeu, o jertfă personală pe care noi o putem aduce. Dumnezeu vrea să întâlnească la noi inimă curată și smerită. Inima curată, puțin post și pocăința în tăcere arată dragostea noastră față de Dumnezeu’, ne-a mai spus arhimandritul Timotei Aioanei.

De asemenea, în biserică se observă pe tot parcursul Postului Mare o îmbogățire a rugăciunilor, a numărului de psalmi care se citesc. În mod frecvent, în timpul Postului se săvârșește în Biserică Pavecernița cea Mare, împreună cu citirea unor canoane de la unii sfinți pe care nu-i mai putem cinsti în mod deosebit sâmbăta și duminica. Slujba sfinților din anumite zile este mutată și se citește la aceste Pavecernițe Mari din timpul săptămânii, de luni până vineri.

La începutul Postului Mare, precum și în cea de-a cincea săptămână, bisericile răsună de cântările line, ale Canonului Sfântului Andrei Criteanul, care se fac împreună cu lecturarea unor cuvinte de folos din scrierile filocalice, care are loc în mănăstirile de tradiție. Părintele Timotei Aioanei a subliniat că ‘din aceste citiri monahii trebuie să rămână cu învățăturile Părinților, care au avut o experiență mai bogată decât a noastră, care au fost într-o legătură foarte apropiată cu Dumnezeu, datorită vieții lor înalte și datorită iubirii lor nemărginite față de Cer. Exemplele marilor Părinți ai bisericii noastre, care au trăit cu multe veacuri înaintea noastră, rămân actuale, în pofida trecerii anilor, a mulțimii veacurilor’.

Litia cea mică pentru cei adormiți

În toată această perioadă de urcurș duhovnicesc spre Înviere, pe lângă înmulțirea rugăciunii, în mănăstirile de tradiție, activitățile mari, comunitare, încetează pentru câteva zile, pentru ca acest timp să fie dedicat special rugăciunii. Sunt mulți monahi și chiar simpli credincioși care practică în această perioadă post aspru, iar pentru a simți bucuria pascală, se pregătesc în mod deosebit atât din punct de vedere sufletește, cât și trupește, înăsprind postul în prima săptămână, precum și în zilele de luni, miercuri și vineri în celelalte săptămâni, dar mai ales în Săptămâna Patimilor, ultima perioadă în care credincioșii se pregătesc pentru marele praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, această mare bucurie și izbândă a Ortodoxiei.

Săptămâna Mare se deosebește din punct de vedere liturgic și duhovnicesc de restul zilelor din Sfântul și Marele Post. În această perioadă sunt unele zile aliturgice, zile în care tipicul și cărțile de slujbă prevăd ajunare, adică post până seara. Printre rânduielile specifice acestei perioade în mănăstiri se săvârșește în fiecare zi, după slujba utreniei, Litia cea mică pentru pomenirea celor adormiți. Există prevederi tipiconale care interzic ca în această perioadă de luni până vineri să se săvârșească slujba parastasului, fiind înlocuită cu cea a Litiei mici pentru cei adormiți (Articol realizat de diacon Ciprian Bâra și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 23 martie 2010).

Comentarii Facebook


Știri recente