In Biserica Ortodoxa, in aceasta seara, randuiala liturgica a fost diferita fata de celelalte zile din Saptamana alba. Astfel, in cadrul slujbei Vecerniei s-a citit rugaciunea Sfantului Efrem Sirul menita sa atraga atentia credinciosilor asupra importantei postului Sfintelor Pasti. Amanunte despre randuaiala liturgica din aceasta seara ne-a oferit parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor: ‘Randuiala liturgica a zilei de marti, respectiv a celei de miercuri, din Saptamana alba, ca si a celei de joi seara, respectiv a celei de vineri, este una aparte. In manastirile de traditie se vorbeste despre o pravila a Postului Mare care incepe in aceste zile. Incepand cu Vecernia acestei zile am rostit rugaciunea Sf. Efrem Sirul, ‘Doamne si Stapanul vietii mele…’. In aceasta rugaciune, monahii, slujitorii Bisericii, dar si credinciosii sunt invitati sa ia aminte la pacatele de care trebuie sa se fereasca in acest rastimp, in aceasta perioada de pregatire, pentru cea mai mare sarbatoare a Crestinatatii, si sa aleaga virtutile, faptele cele bune, care sunt bineplacute inaintea lui Dumnezeu’.
Grupul „Ai lui Ștefan, noi oșteni” l-a omagiat pe Sf. Ștefan cel Mare printr-un DVD lansat la Mănăstirea Putna
Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, jud. Suceava, a lansat sâmbătă, la hramul Mănăstirii Putna, al cincilea DVD cu cântece în stil tradițional, realizat…
Preoți și credincioși din Mitropolia Basarabiei s-au rugat la statuia Sf. Ștefan cel Mare din Chișinău
Preoți și credincioși din Mitropolia Basarabiei au organizat sâmbătă un eveniment cultural-religios la statuia Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare din Chișinău. Activitatea a fost prilejuită de ziua de sărbătoare a sfântului, la 30 de ani…
La inițiativa preotului din Garnizoana Botoșani, un cor militar dedică un cântec Sfântului Ștefan cel Mare
Corul militar „Răzeșii” al Batalionului 335 Artilerie „Alexandru Cel Bun” din Botoșani a dedicat un cântec Sfântului Ștefan cel Mare. Înregistrarea a fost făcută profesionist, la fel și filmările, realizate la Garnizoana Botoșani și la…
Sf. Domnitor Ștefan cel Mare a fost cinstit la Mănăstirea Putna, la trei decenii de la canonizare
La trei decenii de la canonizare, Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare a fost cinstit prin rugăciune și activităţi culturale la Mănăstirea Putna, ctitoria sa. Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul exterior al așezământului monastic de…
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române în Duminica a 3-a după Rusalii
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji în Duminica a 3-a după Rusalii, 3 iulie 2022, după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va…