Râmnicul primește un arhiepiscop și un nou episcop-vicar

Episcopia Râmnicului se va numi oficial, de astăzi, „Arhiepiscopia Râmnicului”. PS Gherasim al Râmnicului va fi ridicat în rang de arhiepiscop, iar noul vicar ales, părintele arhimandrit dr. Emilian Nică, care va fi hirotonit episcop tot astăzi, va avea titulatura de Lovișteanul, informează cotidianul „Ziarul Lumina”. Sfânta Liturghie și ceremonia solemnă vor fi săvârșite de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, în Catedrala episcopală. La eveniment sunt așteptați mai mulți membri ai Sfântului Sinod al BOR. Hotărârea istorică de ridicare în rang a Episcopiei Râmnicului s-a luat în cadrul ședinței Sfântului Sinod din 18-19 iunie 2009, iar alegerea noului vicar în persoana părintelui arhimandrit dr. Emilian Nică s-a făcut în cadrul ședinței Sfântului Sinod din 29 octombrie 2009.

Conferirea noului rang de „Arhiepiscopie”, Episcopiei Râmnicului, pentru Preasfințitul Gherasim semnifică „o încununare a celor cinci veacuri de existență neîntreruptă, o cinste deosebită pentru noi și o mobilizare pe măsura noului său statut organizatoric”. Această cinste și moment solemn „ne copleșesc de o imensă bucurie și mulțumim Preasfintei Treimi că ne-a ales pe noi să fim beneficiarii acestui eveniment plin de semnificație sfântă. Însă, considerăm că aceste daruri și acest moment nu sunt numai ale Episcopiei Râmnicului, ci ale întregii Biserici Ortodoxe, pentru că ea este numai o mlădiță a acestui mare arbore al Ortodoxiei românești”. Episcopia Râmnicului este moștenitoarea celui de-al doilea scaun mitropolitan al Țării Românești, iar „întâietatea ei în fața celor mai vechi eparhii vine din faptul că este continuatoarea Mitropoliei Severinului, cu mult înainte de sfârșitul secolului al XV-lea, jurisdicția ei s-a întins pentru multă vreme asupra întregii Oltenii”, ne-a declarat viitorul Arhiepiscop al Râmnicului.

Evenimentele istorice de astăzi, întâlnite foarte rar – o hirotonie în episcop și o ridicare în rang a unei episcopii – sunt de „o însemnătate deosebită, atât pentru eparhia care participă și primește aceste daruri de la Dumnezeu, cât și pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română. Este un moment și de bucurie, pentru că o eparhie cu mai mult de 500 de ani de istorie primește o nouă demnitate. Îi este recunoscută contribuția ei la istoria BOR prin ierarhii care au păstorit aici. Și amintesc pe Sfântul Antim Ivireanul și pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, și apoi pe clericii, monahii și drept-măritorii creștini care s-au ostenit ca să păstreze lumina credinței ortodoxe aprinsă în această zonă a țării”, ne-a spus arhim. dr. Emilian Nică, Episcopul-Vicar ales al Râmnicului.

Ridicarea în rang a episcopiei constituie un moment istoric pentru credincioșii, clerul și viețuitorii așezămintelor monahale din dreapta Oltului, dar în același timp și un motiv de bucurie, pentru că în acest ținut al Olteniei, „a încolțit de timpuriu ideile creștinismului, prefigurând prin acestea zorii neamului creștinesc și contribuția acestui areal la istoria Bisericii ortodoxe”, ne-a spus pr. Constantin Cîrstea, consilier cultural al Episcopiei Râmnicului. „Acest spațiu care s-a încăpățânat să rămână atașat tradiției pe care s-a rezemat în toate timpurile istoriei sale romanitatea, deslușește, mai bine decât oricare altul, miraculoasa noastră etnogeneză: «ortodoxia noastră latină și latinitatea noastră ortodoxă» (Răzvan Theodorescu)”, crede același părinte. Ceea ce a făcut să se detașeze de restul provinciilor românești, spune acesta, a fost sacralitatea acestui spațiu geografic. „Așa se explică zestrea spirituală a Râmnicului care, cu toate că n-a fost un oraș mare, totuși, a devenit unul din centrele majore de spiritualitate românească, în raport cu modestele sale dimensiuni geografice, în care unicitatea s-a materializat în sinteza de înnoire și de curiozitate față de tot ce aparține altor orizonturi”.

Prima mențiune despre existența unei vieți bisericești pe meleagurile vâlcene o avem din diploma dată de regele Bela IV al Ungariei (1235-1270) cavalerilor ioaniți la 2 iunie 1247, la instalarea acestora în Țara Severinului. Din aceasta rezultă că în cnezatele lui Ioan (la dreapta Oltului, în S-E Olteniei), Farcaș (pe teritoriul actual al județului Vâlcea) și în țara lui Litovoi (pe Valea Jiului și în Țara Hațegului) existau biserici, episcopi și arhiepiscopi. După recunoașterea Mitropoliei Țării Românești în mai 1359, în timpul domniei lui Nicolae Alexandru Basarab, în 1370, în Țara Românească, s-a mai înființat, în dreapta Oltului, Mitropolia Severinului, având ca mitropolit pe Antim Critopolos (1370-1381). Această Mitropolie a avut reședința în Severin, însă din cauza hărțuielilor ungurilor (1375) va fi mutată la Strehaia, ajungând în cele din urmă la Râmnic.

Când Severinul a revenit Țării Românești, s-a reînființat și Episcopia din dreapta Oltului, cu numele de Episcopia Râmnicului – Noul Severin, fapt întâmplat în timpul domnitorului Radu cel Mare, în anul 1503-1504. Această Episcopie a fost înființată în amintirea Mitropoliei dispărute, a cărei biserică-catedrală cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” a fost zidită pe locul unde se afla actuala catedrală. Ea avea în jurisdicție viața religioasă a Olteniei, depinzând direct de Mitropolia Ungro-Vlahiei.

„După instaurarea scaunului episcopal în urbea de sub poalele Capelei, se poate spune că Vâlcea a devenit un adevărat focar de spiritualitate și un centru de emulație culturală, iar vlădicii de la Râmnic s-au erijat nu numai în apărători ai credinței stămoșești, prea des încercate în vremurile trecute, ci și adevărați părinți ai culturii, alături de voievozii vremii, dovedindu-se continuatori demni a ceea ce începuseră înaintașii aflați în scaunul de la Severin. În aceste condiții, rolul Episcopiei Râmnicului – Noul Severin a fost de-o importanță capitală în păstrarea autonomiei Bisericii Oltene în raport cu Mitropolia sufragană de la Belgrad, care datoritră dependenței de Curtea Imperială vieneză înțelegea să-și rezerve dreptul de a exercita controlul asupra Bisericii din Oltenia. În această stare de fapt, Episcopia Râmnicului a reușit să contribuie în mod deosebit la păstrarea flacărei credinței ortodoxe și a ideii noastre de cultură națională, asigurându-și durata în timp și existența în spațiu”, explică pr. Constantin Cîrstea.

Această episcopie a promovat cultura prin școlile de copiști de la Bistrița, Hurezi și alte mănăstiri, prin tipografiile de la Govora și mai ales prin cele de la Râmnic, în care a apărut prima ediție românească a Liturghierului în 1706, iar mai târziu Mineele lui Filaret și Chesarie. Pe linie culturală, Râmnicul stă în fruntea țării prin tipografiile de la Mănăstirea Bistrița, care tipărește la 1508 Liturghierul slavon; de la Mănăstirea Govora, care scoate între alte cărți românești și slavone bine-cunoscuta Pravilă de la 1640, numită și „Pravila cea Mică”, și tipografia de la Râmnic a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul care va tipări cărți în limba română și greacă, pentru Țara Românească, Biserica Greacă și Biserica din Ierusalim. Tot tipografia de la Râmnic, la 1806, a tipărit în limba bulgară Chiriacodromionul episcopului Sofronie de Vrața, pentru Biserica bulgară. „Prin aceste cărți și slove tipărite în urbea de sub poalele Capelei și difuzate în tot spațiu balcanic, Râmnicul nu face altceva decât să-și asume rolul și întâietatea în fața celorlalte centre tipografice și să-și primească pe drept cuvânt calificativul de „capitală a tipografilor”, socotindu-se că arta tipografică râmniceană s-a constituit într-o adevărată școală a tiparului românesc”, crede pr. consilier cultural al Râmnicului.

De la înființarea Episcopiei și până în zilele noastre, la Râmnic au păstorit 40 de ierarhi dintre care se cuvine să menționăm pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, patronul și ocrotitorul orașului Râmnicu Vâlcea, și Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul, care a refăcut Reședința episcopală a Râmnicului. Episcopia Râmnicului a dat Bisericii noastre și un număr însemnat de sfinți: Nicodim de la Tismana, Ioan Valahul, Cuv. Antonie de la Schitul Iezer, Sfinții Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache și, bineînțeles, cei doi sfinți ierarhi amintiți mai sus.

După ce s-a înființat Mitropolia Olteniei (1939) și Arhiepiscopia Craiovei (1946), cu reședința la Craiova, Episcopia Râmnicului a rămas cu jurisdicția teritorială asupra județelor Vâlcea și Romanați. În timpul patriarhului Iustinian, între 1948-1949 s-a hotărât unirea acestei episcopii cu Eparhia Argeșului, sub denumirea de Episcopia Râmnicului și Argeșului, cu sediul la Râmnic, având ca episcop pe Iosif Gafton (1949-1984). Timp de aproape 51 de ani această Episcopie a avut în jurisdicție județele: Vâlcea, Argeș, Olt și o parte din Teleorman. Din 1984, Episcopia Râmnicului este păstorită de Preasfințitul Episcop Gherasim Cristea, care a activat ca Arhiereu-Vicar la Râmnic încă din 1975. Înscăunarea ca episcop s-a făcut în ziua de 2 decembrie 1984.

În anul 1990, Episcopia Argeșului și Muscelului s-a reînființat cu sediul la Curtea de Argeș, iar Episcopia Râmnicului a rămas cu județele Vâlcea și Olt. Din data de 1 februarie 2008 și-a început activitatea nou-înființata Episcopie a Slatinei, Episcopiei Râmnicului rămânându-i în jurisdicție doar județul Vâlcea.

Astăzi are loc și hirotonia în treapta de episcop a arhim. dr. Emilian Nică, ales Episcop-Vicar al Episcopiei Râmnicului, de astăzi Arhiepiscopie, în ședința Sfântului Sinod din 29 octombrie 2009. Noul Episcop-Vicar a fost membru în Comisia liturgică a Arhiepiscopiei Iașilor, membru și apoi președinte al Consistoriului monahal din Arhiepiscopia Iașilor, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor și exarh pentru județul Iași. Arhim. Emilian Nică s-a născut pe 12 februarie 1972, în localitatea Berezeni, jud. Vaslui. A făcut studii de teologie în țară (Constanța, Iași), dar și în străinătate (Marea Britanie). Din 2004 a fost asistent universitar în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, actualmente fiind lector. În domeniul științific are o activitate constantă. A publicat numeroase studii și recenzii în volume colective și reviste de specialitate. De asemenea, a fost angrenat în numeroase comunicări științifice, conferințe și simpozioane naționale și internaționale, dar și emisiuni de radio și televiziune.

Hirotonia întru arhiereu, pentru arhim. Emilian Nică, înseamnă „un moment sfânt, pentru că simt chemarea lui Dumnezeu la această slujire, prin alegerea săvârșită de către Sfântul Sinod al BOR. La hirotonia unui preot în treapta de episcop, arhiereii care îl hirotonesc țin pe capul său Sfânta Evanghelie, pentru a arăta că episcopul este în mod nemijlocit slujitorul cuvântului iubirii lui Dumnezeu pentru lume, martor, iconom și slujitor al lui Hristos, veșnicul Arhiereu. Duhul Sfânt instituie în Biserică episcopi pentru ca ei să păstorească Biserica lui Dumnezeu, pe care a câștigat-o cu însuși Sângele Său. Acest moment cu greu poate fi exprimat în cuvinte, deoarece harul lui Dumnezeu va lucra prin mine, iar eu trebuie să am grijă ca acest har să lucreze în folosul celor pe care sunt chemați să-i păstoresc alături de PS Gherasim. Doresc ca prin darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu, și acum prin harul hirotoniei în treapta de arhiereu, să mă adaug slujirii și creșterii duhovnicești, spirituale, culturale și istorice a Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos de aici”, a spus arhim. Emilian Nică.

Jurisdicția Arhiepiscopiei Râmnicului se întinde peste județul Vâlcea, adică orașele Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Horezu, Brezoi, Voineasa, Călimănești – Căciulata, Băile Olănești, Băile Govora, Ocnele Mari, Băbeni, Bălcești, Berbești – Alunu. Ca granițe, la est are județele Argeș și Olt, la vest Hunedoara, Gorj și Dolj, la nord Alba și Sibiu, iar la sud județul Olt.

În cadrul eparhiei se găsesc 324 de parohii și 375 de preoți, iar în cele 15 mănăstiri și 9 schituri se nevoiesc 182 de monahi și 307 de monahii. Dintre acestea amintim: Mănăstirea Arnota, ctitorie a domnitorului Matei Basarab, în care a fost îngropat cu doamna sa Elina și cu tatăl său Danciu; Mănăstirea Bistrița, ctitorie a lui Barbu Craiovescu împreună cu frații săi, Pârvu, Danciu și Radu; Mănăstirea Boia; Mănăstirea Cornetu; Mănăstirea Cozia (foto), ctitorie a lui Mirecea cel Bătrân; Mănăstirea Dintr-un Lemn, ctitorită de bunicul lui Constantin Brâncoveanu, marele vornic Preda Brâncoveanu; Mănăstirea Frăsinei, ctitorită de Sfântul Calinic de la Cernica, cel care pune cu limbă de moarte ca să nu calce picior de femeie aici; Mănăstirea Govora, fost centru renumit de tipăritură; Mănăstirea Hurezi și Mănăstirea Mamu ale Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu; Mănăstirea Sărăcinești; Mănăstirea Stânișoara; Mănăstirea Surpatele; Mănăstirea Turnu și schiturile Bradu, Dobrușa, Iezer, Jgheaburi, Lacul Frumos, Ostrov, Pahomie, Pătrunsa și Troianu.

Comentarii Facebook


Știri recente