Mii de galateni sunt asteptati in aceasta seara, la Catedrala episcopala din Galati, unde va fi scoasa racla cu moastele Sfantului Apostol Andrei. Acest eveniment este prilejuit de faptul ca ziua de maine este inchinata, in Episcopia Dunarii de Jos, primirii in pelerinaj, in anul 1996, a moastelor Sf. Apostol Andrei, care se pastreaza la Patras – Grecia. Mai multe amanunte despre aceste evenimente am aflat de la arhim. Daniel Oltean, vicar administrativ al Episcopiei Dunarii de Jos: ‘Episcopia Dunarii de Jos organizeaza in zilele de 16 – 17 octombrie o manifestare spirituala in cinstea pomenirii Sf. Apostol Andrei si a momentului binecuvantat in care moastele sfantului au fost aduse in Romania, in anul 1996, de la Patras, mai intai la Iasi si apoi la Galati, spre venerare din partea credinciosilor. In urma cu 11 ani, la Galati, oras aflat sub patronajul spiritual al Sf. Andrei, toti credinciosii au fost partasi unui moment absolut deosebit pentru viata urbei noastre, iar un an mai tarziu Sf. Sinod a aprobat ca ziua de 17 octombrie sa fie inscrisa in calendarul local ca zi de cinstire, ca aducere a moastelor Sf. Ap. Andrei la Galati. In fiecare an, eparhia organizeaza manifestari spirituale in cinstea acestui moment, iar credinciosii se pot inchina si anul acesta, ca si in anii trecuti, la moastele Sf. Ap. Andrei, care se afla acum in racla Catedralei episcopale. In dupa amiaza zilei de 16 octombrie, la Catedrala episcopala, si alte moaste care se afla in custodia eparhiei noastre vor fi oferite spre inchinare credinciosilor, iar in ziua de 17 octombrie PS Episcop Casian va oficia Sf. Liturghie si slujba de multumire pentru toate darurile duhovnicesti pe care le-au primit credinciosii nostri in acesti 11 ani prin mijlocirea si prin rugaciunea Sf. Ap. Andrei’. Racla cu sfintele moaste a fost dusa in pelerinaj la Galati de la Iasi, unde fusese adusa de la Patras cu ocazia hramului Sf. Cuv. Parascheva, la initiativa PF Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei.
Ce milostenie oferim? Ordinea în șifonier sau în cămară nu presupune o faptă bună, spune PS Varlaam
Vorbind despre milostenie, duminică, la Catedrala Patriarhală, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a explicat că adeseori chiar și persoanele credincioase confundă o faptă întâmplătoare lipsită de roadă, cu o faptă bună. „Bunăoară, a da hrană cuiva…
Deva | PS Nestor Hunedoreanul cere de la Dumnezeu în noua slujire înțelepciune, umilință și ascultare
Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul a fost hirotonit și așezat în demnitatea de Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei duminică, 07 martie 2021. PS Nestor Hunedoreanul este primul arhiereu vicar din istoria Episcopiei Devei și…
Iași | PS Nichifor Botoșăneanul primește noua slujire cu gândul de a-și înnoi făgăduințele monahale
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a fost hirotonit arhiereu și așezat în demnitatea de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor duminică, 07 martie 2021, în Catedrala Mitropolitană din Iași. O hirotonie de episcop a mai fost găzduită…
Patriarhul Daniel: Oamenii vor fi judecați pentru neomenie
„Oamenii vor fi judecați pentru neomenie”, a subliniat Patriarhul Daniel în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Patriarhul a citat o omilie a Sfântului Ioan Gură de Aur, unde marele ierarh închipuie o continuare a dialogului din textul…
PS Sebastian: Două nedumeriri în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți
Evanghelia de astăzi ne stârnește, cel puțin, două nedumeriri, spune Episcopul Sebastian al Slatinei și Romanaților în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Prima: Cum se face că Dumnezeul Acesta, atât de transcendent, va deveni dintr-odată atât de…