Punerea pietrei de temelie a metocului Mănăstirii ‘Ștefan cel Mare’ de la Slănic Moldova

Pe Valea Oituzului, la Herestrău, cea mai frumoasă și mai ușoară trecere dinspre Moldova spre Transilvania, va fi construit în viitorul apropiat un spațiu sacru ortodox, ce va fi destinat tuturor călătorilor care ajung prin această zonă. Slujba religioasă de punere a pietrei de temelie a noului așezământ duhovnicesc a fost oficiată de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, astăzi, 23 septembrie, cu ocazia derulării manifestărilor dedicate ‘Anului omagial al Crezului Ortodox’ în Protopopiatul Onești.

‘Cu ajutorul Bunului Dumnezeu vom construi un metoc în zona Herestrău (Oituz), într-o poiană, care va fi o prelungire a Mănăstirii ‘Ștefan cel Mare’ de la Slănic Moldova. Prin acest metoc vom răspunde la nevoile spirituale ale trecătorilor prin Pasul Oituz, care doresc să se oprească într-un mediu de spiritualitate ortodoxă. Lăcașul de cult va avea hramul ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’, dar va fi cunoscut și ca ‘mănăstirea călătorilor’. Cei care vor poposi aici vor înțelege încă o dată că viața și drumul prin această lume nu sunt decât niște punți de trecere’, a declarat Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pentru „Ziarul Lumina”.

Alte informații a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Constantin Gherasim, Inspector în cadrul Sectorului tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului: „Toți slujitorii Sfintelor Altare din acest protopopiat, au participat în această dimineață la slujba Sfintei Liturghii pe care Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul a oficiat-o, alături de un sobor de preoți, la Popasul Codreanu din Oituz, acolo unde s-a pus și piatra de temelie a viitoarei biserici ce va aparține metocului ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ al Mănăstirii ‘Ștefan cel Mare’ de la Slănic-Moldova. După sfințirea locului pentru biserică a urmat conferința propiu-zisă a preoților din Protopopiatul Onești, având ca subiect Anul omagial al Crezului Ortodox. Preasfințitul Ioachim Băcăuanul a vorbit preoților prezenți despre semnificația zilei de astăzi și importanța Sfântului Ioan Botezătorul pentru Biserica noastră’.

Pentru punerea pietrei de temelie a fost oficiată o slujbă specială, la eveniment participând toți preoții din Protopopiatul Onești, precum și numeroși călători care au venit dinspre Brașov și Onești. Ceremonia religioasă a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Episcop Ioachim Băcăuanul, iar răspunsurile liturgice au fost date de corala preoților din Onești.

Comentarii Facebook


Știri recente