PS Varsanufie Prahoveanul isi serbeaza onomastica

Astazi, 6 februarie, cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste pe Cuv. Varsanufie cel Mare, PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, isi serbeaza onomastica. PS Sa s-a nascut in Bucuresti, la 21 ianuarie 1968. Intre anii 1976 – 1984 a urmat scoala primara si gimnaziul la Bucuresti, iar in 1985 s-a inscris la Seminarul Teologic de la Manastirea ‘Radu Voda’, pe care l-a absolvit in 1990. In acelasi an, in urma concursului de admitere a devenit student al Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Justinian Patriarhul’ din Bucuresti, unde si-a luat licenta in 1994. Intre anii 1990 – 1998, fiind elev la Seminar, apoi student si licentiat in Teologie, a functionat ca profesor de Religie la Scolile Generale nr. 206 si 191 din Bucuresti. In primavara anului 1998 a fost tuns in monahism la Manastirea Slanic din Episcopia Argesului si Muscelului, iar in vara aceluiasi an a fost incadrat profesor si spiritual la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ‘Nifon Mitropolitul’ din Bucuresti, unde a fost hirotonit ierodiacon si ieromonah. In anul 1999, cand s-a reinfiintat Manastirea ‘Radu Voda’, a fost numit staret al acestui asezamant monahal si apoi exarh al manastirilor din Arhiepiscopia Bucurestilor. In anul 2000 i s-a acordat rangul de protosinghel. La recomandarea PF Parinte Patriarh Teoctist, in sedinta din 4 iulie 2001, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat ridicarea Sa la treapta arhieriei si alegerea in cel de al doilea post, de episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor. Hirotonia intru arhiereu a avut loc la 30 septembrie 2001.

Intru multi si fericiti ani, Prea Sfintite Parinte!

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica Icoanei a fost sfințită | FOTO

Biserica Icoanei a fost resfințită duminică, 22 mai 2022, după ample lucrări de restaurare. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. La finalul slujbei, Preafericitul…