PS Varsanufie Prahoveanul implineste 5 ani de arhierie

Astazi, 30 septembrie 2006, PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, implineste 5 ani de slujire arhiereasca. PS Sa s-a nascut la 21 ianuarie 1968, in Bucuresti. Intre anii 1976-1984 a urmat scoala primara si gimnaziul la Bucuresti, iar in 1985 s-a inscris la Seminarul Teologic de la Manastirea Radu Voda, pe care l-a absolvit in 1990, cand a devenit student al Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Justinian Patriarhul’ din Bucuresti, unde si-a luat licenta in 1994. Intre anii 1990-1998 a functionat ca profesor de religie la scolile generale nr. 206 si 191 din Bucuresti, iar in primavara anului 1998 a fost tuns in monahism, la Manastirea Slanic din Episcopia Argesului si Muscelului, pentru ca in vara aceluiasi an sa fie incadrat profesor si spiritual la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ‘Nifon Mitropolitul’ din Bucuresti, unde a fost hirotonit ierodiacon si ieromonah. In anul 1999, cand s-a reinfiintat Manastirea Radu Voda, a fost numit staret al acestui asezamant si apoi exarh al manastirilor din Arhiepiscopia Bucurestilor. La recomandarea Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, in sedinta din 4 iulie 2001, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat ridicarea sa la treapta arhieriei si numit episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor. Hirotonia intru arhiereu a avut loc la 30 septembrie 2001.

Intru multi si fericiti ani, Prea Sfintite Parinte!

Comentarii Facebook


Știri recente

Mic dicționar de isihasm

În vacarmul societății de azi, isihia poate fi salvatoare de suflete. Am selectat câțiva termeni legați de această practică ortodoxă care, deși poate fi percepută drept simplă și accesibilă, este extrem de complexă și de…