PS Sebastian Ilfoveanul a oficiat Sf. Liturghie la Catedrala Patriarhala

La Catedrala Patriarhala din Bucuresti slujba Sfintei Liturghii a fost oficiata, astazi, de sarbatoarea ‘Taierii Capului Sf. Ioan Boteztorul’, de catre PS Sebastian Ilfoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor. In cuvantul de invatatura, PS Sa a subliniat semnificatiile sarbatorii de astazi: ‘Chiar daca, la prima vedere, ziua de astazi pare o zi trista, Biserica noastra, care nu poate avea sarbatori triste, nu ne ingaduie, in pofida faptului ca astazi Sf. Ioan Botezatorul a sfarsit si intr-un mod ca acesta, totusi Biserica noastra sarbatoreste. Ce facem astazi? Daca postim, nu cumva trebuie sa fim tristi? De ce? Pentru ca a fost omorat Sf. Ioan Botezatorul. Nu cumva la ceilalti sfinti de peste an pomenim o alta zi decat chiar ziua in care si-au aflat sfarsitul pe pamant, unii muceniceste, altii in nevointe si postiri? In nici un caz, nimeni nu a sfarsit in culmea fericirii, la modul pamantean de intelegere. Ei nu s-au pierdut in neant, ei nu au disparut pentru totdeauna. Noi, astazi, nu facem aniversarea Sf. Ioan Botezatorul, aniversarea de la moarte, facem mai mult, il percepem si il receptam pe Sf. Ioan ca fiind viu si, mai mult decat atat, ca fiind incununat cu slava si cu putere de a ne ajuta pe noi. Ne inchinam lui. Iata de ce plecarea oamenilor sfinti dintre noi, desi s-a facut cu durere, s-a facut cu suferinta, nu a insemnat si nu inseamna pentru Biserica noastra pierdere sau tristete, ci inseamna bucurie, inseamna castig’. Deoarece sarbatoarea ‘Taierii capului Sf. Ioan Botezatorul’ este o zi de post, PS Sebastian Ilfoveanul a facut referire si la importanta postului si a rugaciunii: ‘Sfintii vedeau in post si rugaciune nu canoane pe care le primesti de la preot atunci cand pacatuiesti, ca si cum postul si rugaciunea ar fi ceva foarte dureros si oricum ceva rau si trebuie sa le faci ca sa-ti stergi pacatele. Oare postul distruge sau mortifica trupul acesta? Imbolnaveste sau il insanatoseste? Rugaciunea este ea o povara sau este chiar dialogul nostru cu Dumnezeu? Este intrarea noastra in comuniune cu Dumnezeu. Si daca toate acestea, postul, rugaciunea si celelalte fapte bune inseamna bucuria comuniunii cu Dumnezeu, cum putem sa vedem in acestea niste fapte greu de facut si sa le receptam ca pe o povara’?