PS Ioachim, episcop al Husilor, implineste 79 de ani

Prea Sfintitul Ioachim, episcop al Husilor, implineste astazi, 12 martie, varsta de 79 de ani. Originar din localitatea Magiresti, judetul Bacau, PS Ioachim al Husilor a absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox ‘Sf. Gheorghe’ din Roman, in anul 1946. A inceput Facultatea de Teologie Ortodoxa la Suceava si a absolvit-o la Institutul Teologic Universitar din Cluj, in anul 1950. A fost mai intai preot de mir in mai multe parohii din judetul Bacau, iar intre anii 1978 – 1985 a indeplinit functia de vicar administrativ al Episcopiei Romanului si Husilor. A intrat in monahism la Manastirea Neamt, la data de 17 octombrie 1985, iar in ziua de 24 noiembrie acelasi an a fost hirotonit si instalat arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului si Husilor. La data de 4 iulie 1996 a fost ales episcop al Husilor. Despre activitatea desfasurata de catre PS Ioachim ca episcop al Husilor ne-a vorbit PS Corneliu Barladeanul, arhiereu vicar al Episcopiei Husilor: ‘Prea Sfintitul Ioachim este cel de-al 50-lea episcop al Episcopiei Husilor, dupa o perioada de 50 de ani in care aceasta Episcopie a fost desfiintata. PS Ioachim a continuat reparatiile la Catedrala, ce fusese afectata foarte mult de cutremurul din 1986 si, de asemenea, s-a dedicat construirii unei noi manastiri la intrarea in orasul Husi. Continuand ceea ce incepuse la Roman, PS Sa s-a ocupat de conferintele misionare cu preotii, a supravegheat indeaproape activitatea Seminarului Teologic din Husi. Pentru o buna activitate misionara s-au creat noi parohii, s-au organizat in posturile Craciunului si al Pastelui slujbe misioare impreuna cu elevii Seminarului in diferite parohii din cadrul Episcopiei’.

Comentarii Facebook


Știri recente