PS Eftimie, episcop al Romanului, serbeaza 35 de ani de arhierie

Astazi, 30 ianuarie 2007, PS Eftimie Luca, episcop al Romanului, implineste 35 de ani de cand a fost hirotonit in treapta arhieriei. PS Episcop Eftimie Luca s-a nascut in data de 9 noiembrie 1914, in satul Schitu, comuna Hangu (astazi Ceahlau), judetul Neamt. In anul 1934 a fost inchinoviat la Manastirea Slatina. Intre anii 1934 – 1941 a urmat cursurile Seminarului Teologic Monahal de la Manastirea Cernica. In 1945 se inscrie la Facultatea de Teologie din Suceava. In anul 1949, la Institutul Teologic din Bucuresti a obtinut titlul de licentiat in Teologie cu calificativul ‘magna cum laudae’. In anul 1947 a fost hirotonit ieromonah. La 1 aprilie 1949 i s-a incredintat staretia Manastirii Bistrita, judetul Neamt. Intre anii 1951 – 1960 a functionat ca exarh al manastirilor din Episcopia Romanului, reorganizand in totalitate viata monahala din acea perioada. In 1966 a fost inaltat la rangul de arhimandrit si numit staret la Manastirea ‘Sf. Ioan cel Nou’ de la Suceava. In 13 decembrie 1971 a fost ales de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane arhiereu vicar al Eparhiei Romanului si Husilor, hirotonia intru arhierie avand loc la data de 30 ianuarie 1972, slujba fiind oficiata de catre IPS Iustin, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, PS Partenie, episcop al Romanului si Husilor, si PS Irineu Suceveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iasilor. La 23 aprilie a fost ales si instalat episcop titular al Episcopiei Romanului si Husilor, iar din anul 1994, cand s-a reinfiintat Episcopia Husilor, PS Eftimie ramane titular al Episcopiei Romanului.

Intru multi si fericiti ani, Prea Sfintite Parinte!

Comentarii Facebook


Știri recente