Prea Sfintitul AMBROZIE SINAITUL, Episcop-Vicar Patriarhal, implineste astazi 36 de ani. Nascut la 20 aprilie 1969 in localitatea Scorteni, jud. Prahova, Prea Sfintitul AMBROZIE este licentiat al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti. A urmat studii de Doctorat la Facultatea de Teologie a Universitatii din Salonic, Grecia, iar in 1990 – a intrat in obstea Schitului Crasna, unde a fost tuns in monahism, primind numele de Ambrozie. In anul 1992 a fost hirotonit diacon, apoi preot, iar la 31 martie 1996 a fost numit staret al Schitului Darvari, din Bucuresti. In anul 1999, PS Ambrozie a primit rangul de Protosinghel, iar la 04 octombrie 2000 a fost hirotonit arhiereu, ca Episcop-Vicar Patriarhal.
Peste 20.000 de credincioși au participat la hramul Mănăstirii Nicula
Hramul Mănăstirii Nicula a adunat peste 20.000 de oameni care au participat la manifestările religioase. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a făcut din Mănăstirea Nicula un important loc de rugăciune și pelerinaj. Mii…
Săptămâna în imagini: 8 -14 august 2022
O plimbare virtuală prin lumea ortodoxă. Din America până în Israel, Turcia sau pe plaiuri mioritice, bucuria de a fi ortodox a fost surprinsă în imagini pe care le-am inclus în articolul nostru „Săptămâna în…
16 august, zi națională: Sunt comemorați martirii Brâncoveni și se conștientizează violențele împotriva creștinilor
16 august este Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Este o zi națională recentă, sărbătorită pentru a treia oară. Legea a fost promulgată de Președintele României în data…
Adormirea Maicii Domnului, ultima treaptă a urcușului ei duhovnicesc: Hram la Putna
Mănăstirea Putna și-a serbat luni hramul istoric. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a vorbit despre pururea-fecioria Maicii Domnului și taina Învierii ei, iar Arhimandritul Melschisedec Velnic, starețul mănăstirii, a precizat că Maica Domnului poartă de grijă…
Patriarhul Daniel a resfințit Biserica Mănăstirii Ghighiu | Galeria Foto
Patriarhul Daniel a resfințit luni, 15 august 2022, Biserica Mănăstirii prahovene Ghighiu, în urma lucrărilor de restaurare efectuate în perioada 2017-2020. Alături de Preafericirea Sa au slujit Episcopii Ieronim al Daciei Felix și Mihail al…