Protoieria Titu din Arhiepiscopia Târgoviștei are un nou protopop

La Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a Parohiei Sălcuța din Protoieria Titu, cu ocazia Conferinței administrative lunare a preoților, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, a instalat, joi, 13 septembrie 2012, pe noul protopop, în persoana tânărului preot Cristian Larian Vlădulescu, de la Parohia Conțești, care s-a remarcat, atât la parohie, prin râvnă pastoral-misionară, cât și ca secretar al protoieriei, prin preocuparea deosebită față de problemele administrative, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

După ce a mulțumit fostului protopop, părintelui Dumitru Stancu, pentru activitatea pe care a depus-o întru slujirea Bisericii și după săvârșirea slujbei hirotesiei și a Te Deum-ului, Înaltpreasfinția Sa a prezentat preoților pe noul protopop. Acesta a mulțumit pentru încrederea ce i-a fost acordată în această nouă slujire, menționând câteva din obiectivele pe care le are în vedere în mandatul său.

La finalul întâlnirii au fost abordate și câteva probleme administrative curente ale Protopopiatului Titu.

Comentarii Facebook


Știri recente