Promovarea picturii pe sticlă în Banat

În 16 martie 2011, a avut loc vernisajul ‘Arta icoanei pe sticlă – tradiții bănățene’. Organizatori au fost Direcția de Cultură Caraș-Severin, prin consilier principal Petrișor Olariu, și Biroul de cateheză al Episcopiei Caransebeșului, prin părintele inspector dr. Nichifor Tănase, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.

Printre participanți s-au numărat protopop Nicolae Mirișan, pictor iconar Tomi Radcu, etnograf Mircea Taban, pr. Nicolae Hațiegan, pr. Ovidiu Urzicaru și copiii, ucenici iconari, elevii școlilor catehetice de la Catedrala ‘Schimbarea la Față’ Govândari, Catedrala ‘Adormirea Maicii Domnului’ Reșița Montană și Biserica ‘Învierea Domnului’ Ramna.

Manifestarea reprezintă o încercare de promovare a artei tradiționale a picturii pe sticlă în regiunea Banatului. Aflat la a doua ediție, acest eveniment de sorginte catehetică face deja parte dintr-o continuitate istorică și de reactivare a interesului față de fenomenul cultural-tradițional reprezentat de arta icoanelor pe sticlă.

În deschidere, părintele protopop de Reșița, Nicolae Cătălin Mirișan, a vorbit despre raportarea vernisajului la Duminica Ortodoxiei, subliniind teologic aspectele principale ale disputei iconoclaste și argumentând patristic cinstirea sfintelor icoane. Cuvântul a fost luat apoi de dr. etnogaf Mircea Taban de la Muzeul Banatului Montan, Reșița, care a remarcat faptul că icoanele pe sticlă bănățene completează imaginea acestui important gen al creației populare românești. Dacă icoanelor pe sticlă ardelenești, precum și celor de sorginte catolică, li s-a acordat o importanță deosebită în cercetările de specialitate, icoanele bănățene ‘au rămas cvasinecunoscute’. În privința reperării unui centru de creație există numai probabilități și incertitudini. Cu toate acestea, Ion Frunzetti vorbește despre o școală de pictură populară în Srediștea-Mică, provincia Voivodina (Serbia). Acest lucru îl confirmă și N. Săcară, care situează centrul creațional de la Srediștea-Mică între Vârșeț și Biserica Alba, de unde câteva măicuțe făceau colportaj cu aceste icoane. Despre un al doilea centru la Zorlențu Mare se pronunță Ștefan Meteș, amintindu-l pe Gheorghe Popescu, pictor iconar pe lemn și sticlă din secolul al XIX-lea, tatăl cunoscutului pictor bănățean Nicolae Popescu (1836-1877), cu studii la Budapesta, Viena și Roma. Sticla icoanelor de acest gen a reprezentat un material accesibil în comparație cu costurile unei icoane realizate pe lemn. Situația financiară precară perioadei de tranzit dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea a determinat realizarea unor lucrări pe materiale mai puțin costisitoare. Chiar în atestatele ‘Școli de zugrăvie’ din Banatul secolelor XVIII-XIX, acești ‘moalări’ au utilizat ca material pentru pictarea icoanelor și sticla, fenomen atestat nu numai în Banat, ci specific și austriecilor sau sârbilor. În sprijinul acestei idei vine susținerea istorică a existenței a trei ateliere de prelucrare a sticlei (așa-numita sticlă de ‘glăjărie’, trasă manual și vălurită): unul la Oravița, altul la Calina și cel de-al treilea la Slatina, în estul Banatului, întemeiate imediat după eliberarea regiunii de sub ocupația otomană în anul 1726.

Despre colaborarea cu centrele catehetice a vorbit pictorul iconar Tomi Radcu. ‘Propunerea care mi s-a făcut, de a lucra și transmite meșteșugul făuririi icoanelor pe sticlă către copii, mi-a oferit satisfacția de a-mi face mici ucenici. Nonșalanța cu care copiii tratează temele religioase, curajul cu care abordează desenul și coloritul sunt proprii numai acestor categorii de vârstă, adulții nereușind să se apropie într-atât de icoane dintr-o firească teamă și un mare respect față de temele sacre. Copiii, în joaca lor, sunt ucenicii perfecți, imaginația lor compensând talentul sau cunoștințele altor artiști. Lucrările lor naive emană o căldură și o puritate aparte’, a dezvăluit Tomi Radcu.

Comentarii Facebook


Știri recente