Proiectul Rețea teritorială de furnizori creștini de servicii sociale – Parteneri strategici în domeniul incluziunii sociale, la final

La Palatul Patriarhiei a avut loc, în data de 24 februarie 2012, o conferință de presă în care au fost prezentate rezultatele obținute în urma derulării proiectului, Rețea teritorială de furnizori creștini de servicii sociale – Parteneri strategici în domeniul incluziunii sociale.

La conferință au participat reprezentanții celor trei instituții implicate: Organizația Internațională pentru Caritate Creștin-Ortodoxă, Federația Filantropia și Patriarhia Română.

În cadrul conferinței, după cum informează TRINITAS TV, părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a spus: „Conferința de presă de astăzi vrea să transmită prin mass-media către opinia publică și o altă dimensiune a activității Bisericii, și anume aceea de pregătire continuă a preoților și asistenților sociali care își desfășoară activitatea în acest domeniu pentru dezvoltarea și o creștere a calității serviciilor sociale oferite de Biserică”.

„Acest proiect care se încheie a reprezentat sămânța de la care noi am pornit în consolidarea, creșterea, dezvoltarea sau, mai bine zis, armonizarea a ceea ce toți consilierii sociali-filantropici de la eparhii doreau, dar în același timp lipsea o formă de catalizare. Prin aceste proiecte s-a pus la dispoziție eparhiilor sau organizațiilor membre ale Federației Filantropia, instrumentele necesare, astfel încât să putem vorbi în câțiva ani de o adevărată creștere a capacității de livrare și administrare de servicii social-filantropice în eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române”, a declarat părintele Dorel Moțoc, Consilier în cadrul Sectorului social-filantropic al Patriarhiei Române.

„Este o rețea incipientă. Vor fi din ce în ce mai mulți oameni, resurse, oameni care pot să vină în sprijinul tuturor eparhiilor din proiectele respective să-i ajute”, a spus dna. Corina Mararu, director executiv al IOCC – România.

Timp de 3 ani 119 persoane: preoți, lucrători sociologi și asistenți sociali din Arhiepiscopiile Bucureștilor, Iașilor și Craiovei, au urmat cursurile de formare, după cum ne informează Radio TRINITAS.

Strategiile de implementare adoptate de cele trei eparhii au fost prezentate apoi și în cadrul conferinței finale a proiectului, care a a avut loc în sala Conventus din Palatul Patriarhiei.

Scopul proiectului a fost dezvoltarea capacității instituțiilor social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române de a oferi servicii sociale persoanelor și familiilor aflate în dificultate, în concordanță cu legislația națională și europeană.

Comentarii Facebook


Știri recente