Corala „Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuți”, formată din elevi de la mai multe școli din Rădăuți, a oferit în a treia duminica din Postul Mare răspunsurile liturgice la Mănăstirea Sucevița. Tinerii au fost însoțiți de profesorii de Religie și au avut binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Tot cu acest prilej a fost lansat proiectul „Imaginea Bucovinei”, inițiat de Protopopiatul Rădăuți. După cum ne-a relatat pr. Ilie Sfînaciuc de la Catedrala din Rădăuți, până pe 14 mai 2010, elevii pasionați de arta fotografică vor imortaliza lăcașurile de cult și obiectivele turistice din Bucovina. Partenerii în această acțiune, echipa de profesioniști ai Studioului „Adyga” Rădăuți, vor prelua aceste fotografii, le vor selecta și prelucra, iar cu cele mai reușite se va organiza o expoziție la Galeriile de Artă Rădăuți în perioada 15 mai-1 iunie, informează cotidianul „Ziarul Lumina”.
Deva | PS Nestor Hunedoreanul cere de la Dumnezeu în noua slujire înțelepciune, umilință și ascultare
Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul a fost hirotonit și așezat în demnitatea de Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei duminică, 07 martie 2021. PS Nestor Hunedoreanul este primul arhiereu vicar din istoria Episcopiei Devei și…
Iași | PS Nichifor Botoșăneanul primește noua slujire cu gândul de a-și înnoi făgăduințele monahale
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a fost hirotonit arhiereu și așezat în demnitatea de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor duminică, 07 martie 2021, în Catedrala Mitropolitană din Iași. O hirotonie de episcop a mai fost găzduită…
Patriarhul Daniel: Oamenii vor fi judecați pentru neomenie
„Oamenii vor fi judecați pentru neomenie”, a subliniat Patriarhul Daniel în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Patriarhul a citat o omilie a Sfântului Ioan Gură de Aur, unde marele ierarh închipuie o continuare a dialogului din textul…
PS Sebastian: Două nedumeriri în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți
Evanghelia de astăzi ne stârnește, cel puțin, două nedumeriri, spune Episcopul Sebastian al Slatinei și Romanaților în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Prima: Cum se face că Dumnezeul Acesta, atât de transcendent, va deveni dintr-odată atât de…
FOTO: Slujba de ipopsifiere a noului ierarh al Hunedoarei
Sâmbătă, 6 martie 2021, a avut loc ipopsifierea Episcopului vicar ales Nestor Hunedoreanul, o ceremonie care a anunțat liturgic alegerea făcută de Sfântul Sinod. Slujba a fost oficiată după Vecernie la Catedrala Adormirea Maicii Domnului…