Proiectul Identitate, cultură comună și tradiții în zona de frontieră româno-sîrbă s-a încheiat

Vineri, 25 mai, Centrul Eparhial al Episcopiei Severinului și Streahaiei a găzduit o conferință de presă organizată cu ocazia încheierii proiectul de cooperare transfrontalieră „Identitate, cultură comună și tradiții în zona de frontieră româno-sîrbă”, după cum ne-a precizat Cătălin Cernătescu.

Proiectul a fost derulat de către Episcopia Severinului și Strehaiei, în parteneriat cu Asociația Ariadnae Filum pentru cultură a Româno-Vlahilor din Bor-Serbia.

Evenimentul a avut loc în sala „Nestor Vornicescu” și s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Cu această ocazie au fost prezentate albumele de fotografie „Moștenirea culturală-forma supremă de păstrare a identității naționale” și „Moștenire din bătrâni”, filmele documentare „Moștenirea culturală-forma supremă de păstrare a identității naționale” și „Moștenire din bătrâni” precum și volumul „Identitate, cultură comună și tradiții în zona de frontieră româno-sîrbă” ce cuprinde lucrările prezentate în cadrul celor două seminarii organizate prin proiect.

Participanții au rememorat acțiunile desfășurate în perioada 18-19 mai 2012 la Bor, Serbia: simpozionul și expoziția cu tema „Moștenire din bătrâni” și spectacolul folcloric „Folclor tradițional din Mehedinți și Valea Timocului”.

La conferința de presă au fost prezenți atât membrii echipei de proiect de la Episcopia Severinului și Strehaiei și de la Asociația „Ariadnae Filum pentru cultură a Românilor-Vlahilor” din Bor-Serbia, cât și invitați din România și Serbia care au participat la activitățile desfășurate în perioada aprilie-mai 2012.

Bugetul proiectului a fost în valoare de 163820 euro, din care contribuția proprie a Episcopiei Severinului și Strehaiei este de 3276,4 euro, contribuția de la bugetul de stat este de 21296,6 euro iar finanțarea IPA este de 139247 euro.

Proiectul și-a propus dezvoltarea legăturilor între românii de pe cele două maluri ale Dunării și dezvoltarea acestei regiuni prin cunoașterea trecutului comun și reînvierea tradițiilor comune, respectiv transformarea memoriei culturale și a patrimoniului cultural în resurse de bună cooperarea și dezvoltare durabilă în regiunea transfrontalieră româno-sîrbă.

Rezultate directe ale acestui proiect sunt 2 simpozioane cu160 participanți, 2 expoziții cu 200 de participanți, 2 spectacole cu 300 de participanți, 1 școală de vară cu 30 de participanți, 2 albume foto și 2 filme documentare, precum și 2 conferință de presă.

Comentarii Facebook


Știri recente