Proiectul ‘Hristos Impartasit Copiilor’ a fost inaugurat oficial, la Iasi

Inaugurarea oficiala a proiectului ‘Hristos Impartasit Copiilor’ a avut loc astazi, la Iasi, in Sala Festiva a Institutului Social-Pastoral ‘Sf. Nicolae’, in prezenta si cu binecuvantarea IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Cu acest prilej a fost prezentat ghidul catehetic ‘Hristos Impartasit Copiilor’, ghid ce reprezinta o alternativa la manualele de predare a religiei in scoli si care isi propune sa-i ajute pe copii sa inteleaga mai usor invataturile religioase. Importanta alcatuirii acestui ghid a fost evidentiata de catre IPS Parinte Mitropolit Daniel, in cuvantul rostit cu prilejul lansarii de astazi: ‘Proiectul are o tripla semnificatie si o tripla importanta. In primul rand, este o necesitate educativ-misionara. Lucrarea Bisericii de transmiterea credintei noii generatii este o lucrare permanenta si o datorie permanenta, aratand prin aceasta ca nu numai copiii au de invatat de la adulti, ci si adultii au de invatat de la copii. In al doilea rand, aceasta lucrare este si o necesitate pastorala, deoarece ora de religie din scolile de stat nu este suficienta pentru a exprima mediul credintei ca mediu de comuniune a omului cu Dumnezeu si intreolalta. Ora de religie poate fi redusa la asimilarea de cunostinte intelectuale, didactice daca nu se continua transmiterea credintei si culturii crestine in mediul cel mai propice si cel mai natural al lor, si anume Biserica. In fine, ghidul catehetic pentru parohii are in vedere legatura copiilor cu parohia, legatura lor cu o comunitate vie, marturisitoare si rugatoare. Noi formam tinerii pentru mantuirea si viata vesnica’.

Dupa cuvantul IPS Parinte Mitropolit Daniel, diaconul Mihai Pavel, director pentru dezvoltare in cadrul Organizatiei World Vision, a facut o scurta prezentare a etapelor derulate pentru implementarea proiectului ‘Hristos Impartasit Copiilor’ in Romania, dar si a obiectivelor acestui program: ‘In Romania se pregateste relansarea acestui proiect intr-o alta forma, revizuita, de data aceasta in parteneriat cu Mitropolia Moldovei si Bucovinei, sub inaltul patronaj al IPS Parinte Mitropolit Daniel, impreuna cu o echipa de specialisti de aici. In ianuarie 2006 proiectul ajunge pe masa Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, tot la initiativa IPS Parinte Mitropolit Daniel. PF Parinte Patriarh Teoctist saluta aceasta initiativa si o primeste cu mare bucurie. Proiectul este primit si aprobat in sedinta din 17-18 ianuarie 2006, cu recomandarea de a fi raspandit in toata Biserica Ortodoxa Romana. Intre timp am reusit sa publicam volumul I al acestui ghid. Ghidul nu inseamna doar o carte pentru copii, ci inseamna si un indrumar pentru profesor sau pentru catehet. Acest proiect este de fapt metoda, metodologia de predare, care are trei faze: descoperirea, copilului i se creaza mediul sa descopere sensul cuvantului lui Dumnezeu pentru el, apoi interactiunea, iar ultima faza este aplicarea, ceea ce inseamna ca cei care participa la sesiunile de cateheza biblica invata sa aplice cuvantul lui Dumnezeu, devenind astfel membri activi si credinciosi ai Bisericii’.

A urmat apoi prezentarea etapelor viitoare care vor urma lansarii oficiale de astazi a proiectului ‘Hristos Impartasit Copiilor’. Prezentarea a fost facuta de catre pr. dr. Constantin Naclad, coordonatorul partii educationale a proiectului: ‘Planurile de viitor, pornind de la aceasta lansare a primului ghid pentru categoria de varsta 9-10 ani, cuprind organizarea de sesiuni de pregatire in cadrul protopopiatelor din cuprinsul Patriarhiei Romane. Vom incepe in Moldova si in celelalte protopopiate care apartin de zonele de influenta ale Organizatiei World Vision, care sprijina financiar aceasta activitate. De ce este necesar organizarea acestor sesiuni? Pentru ca, ghidul cuprinde o metoda noua de catehizare, metoda care nu este predata in scolile de invatamant teologic, iar apoi pentru a organiza acea retea de cateheti la nivelul intregii Patriarhii care se doreste a fi un organism permanent al Bisericii, deoarece functia catehetica a Bisericii este o functie permanenta. Ea nu tine de o anumita perioada de timp sau nu se poate incadra doar pe un anumit palier. Pe viitor se doreste ca Biserica sa sustina integral acest proiect’.

La randul sau, parintele Nicolae Dascalu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iasilor si director al Institutului Cultural Misionar Trinitas, a amintit cateva detalii legate de editarea acestui ghid catehetic: ‘Partea editoriala a inceput avand pe masa ghidurile in limba engleza si s-a incheiat, atunci cand am oferit tipografiei, prototipurile pentru publicare, pentru imprimare, pentru multiplicare. Asadar, misiunea noastra a fost ca sa aducem din forma de baza, cu imaginile aferente, sa trecem prin faza de traducere, de tehnoredactare, de corectura si apoi de finisare a volumelor. A fost o activitate laborioasa, o activitate in care s-au implicat ostenitorii de la Editura Trinitas, si am dorit ca sa facem o legatura cat mai buna intre text si imagine’.

Comentarii Facebook


Știri recente