Proiectul educațional Școala de vară, în parohia Vultureni din Protopopiatul Sascut

În parohia Vultureni din Protopopiatul Sascut s-a derulat în perioada 4-10 iulie 2011 proiectul educațional ‘Școala de vară’, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. Acesta s-a desfășurat în parteneriat cu școlile din Benești, Stănișești, Școala Generală Numărul 10 Bacău, parohia Crăiești și Primăria Stănișești din județul Bacău.

În filia ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’ – Benești a parohiei Vultureni, Protopopiatul Sascut, a avut loc duminică, 10 iulie, după săvârșirea Sfintei Liturghii, un eveniment festiv prilejuit de încheierea proiectului educațional ‘Școala de vară’. La această manifestare au participat cei 40 de copii care s-au înscris în proiect, profesori, învățători, educatorii coordonatori și credincioși. Cu acest prilej, pr. protopop Liviu Negoiță a adresat un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre credința sutașului Corneliu, de care s-a minunat și Mântuitorul Iisus Hristos, făcând o paralelă între puterea credinței și puritatea copiilor, îndrumându-i pe profesori, părinți și preoți să înfrumusețeze inimile și cugetele copiilor cu tot ceea ce este mai frumos, mai ales credința, pentru că ei vor fi cei care o vor apăra și o vor duce mai departe în cugetul neamului nostru. Părintele paroh Aurel Cîrlan a subliniat faptul că proiectul s-a dorit a fi un mod de socializare, de dobândire a unor cunoștințe noi pentru elevi, dar și de preaslăvire a lui Dumnezeu.

‘Elevii au înțeles că a fi prietenul naturii este o obligație’

Părintele paroh Aurel Cîrlan împreună cu cei care au coordonat proiectul (prof. Dănuț Olăoeru, prof. Mirela -Nela Cîrlan, înv. Violeta Ionică, înv. Ștefania Boroslache și Margareta Irimia, educ. Florina Olăeru) și elevii și-au exprimat bucuria că și-au atins scopul propus în acest proiect. ‘Elevii au înțeles că a fi ecologist, prieten al naturii, este o obligație a noastră deoarece Dumnezeu l-a creat pe om pentru a stăpâni și ocroti pământul, iar a fi voluntar înseamnă a împlini porunca iubirii, că buchea cuvântului devine mai deslușită când Îl avem alături pe Hristos, Luminătorul lumii’, a relatat pr. paroh Aurel Cîrlan. În încheiere, părintele protopop Liviu Negoiță i-a felicitat pe coordonatori și pe elevi, acordându-le câte o diplomă și daruri constând în cărți religioase. Proiectul educațional ‘Școala de vară’ a avut mai multe secțiuni: ecologie, voluntariat, atelierul de creație literară și religie ‘Hristos împărtășit copiilor’ în care s-au abordat teme legate de Taina Sfântului Botez și a Sfintei Cununii. Obiectivele acestui proiect au fost: cunoașterea și păstrarea naturii prin cântec și culoare, conștientizarea sensului și semnificațiilor normelor care călăuzesc viața și activitatea oamenilor în comunitate, inițierea elevilor în practicarea unui comportament creștin activ, responsabil, tolerant, comunicativ, autoevaluativ, dezvoltarea competențelor artistice și a celor de voluntariat și dezvoltarea sentimentului de colaborare și a responsabilității față de semeni. Proiectul a fost implementat cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu purtarea de grijă a părintelui Ioan Negoiță, protopop al Protoieriei Sascut, și sub directa coordonare a părintelui paroh Aurel Cîrlan.

Comentarii Facebook


Știri recente