Proiectul educațional „Cultură civică și cultură religioasă în societatea contemporană”, la Biserica Mavrodolu din Pitești

Cu binecuvântarea Preasfințitului Calinic, Episcopul Argeșului și Muscelului, la sfârșitul lunii aprilie s-a desfășurat, în Biserica Mavrodolu din Pitești, cea de-a patra activitate a proiectului educațional „Cultură civică și cultură religioasă în societatea contemporană”, cu tema „Modernismul între evoluție și decadență”, ca urmare a parteneriatului dintre Școala nr. 18, Eparhia Argeșului și Muscelului, parohia Mavrodolu, DGASPC și ASPV.

Echipa de proiect a prezentat publicului, alcătuit în cea mai mare parte din elevi, aspecte legate de conceptele de „evoluție” și „decadență”.

Datorită specializării diversificate a realizatorilor, cei prezenți au asistat la o activitate educativă și culturală unică, aflând informații inedite legate de modernismul social și de curentul literar-artistic cu același nume (prof. Anca Giura, Liceul de Artă „Dinu Lipatti”, artist plastic). S-au prezentat informații cu privire la tendințele modernismului în epocile istorice (prof. dr. Corneliu Carp), reacția socială și instituțională la diferite curente considerate „moderniste” (inst. Elena Manea, Șc. nr. 18 Pitești), alcool, alcoolism și factorii de risc social asociat consumului de alcool (dr. Gheorghe Frătoaica, medic UPU, Spitalul Județean Argeș), date statistice de ultimă oră referitoare la consumul de alcool în rândul tinerilor și adolescenților (Dumitra Sima, președinte al Organizației „Salvați copiii”, filiala Argeș), abuzul asupra copilului (pr. Ionuț Neacșu, inspector principal DGASPC, președinte ASPV) și despre modul în care Biserica Ortodoxă răspunde la provocările moderniste (pr. conf. univ. dr. Constantin Onu).

Elevii Școlii nr. 18 Pitești, îndrumați de doamnele prof. Marilena Gîrbea și inst. Ruxandra Gagiu, au susținut un program de poezii dedicate perioadei în care ne aflăm.

Întrucât începe să devină o tradiție participarea la activitățile proiectului pentru anumite persoane, enoriași ai parohiei, următoarea activitate va avea loc la sfârșitul lunii mai și va avea ca subiect „Conceptul de leader în abordare religioasă, educațională și socială”, prilej cu care coordonatorii proiectului, consilier eparhial pr. conf. univ. dr. Constantin Onu și inst. Elena Manea, promit o componență a echipei de aceeași înaltă ținută.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente