Proiectul Copiii, mâinile lui Hristos în Cluj-Napoca

Parohia ‘Nașterea Domnului’ din Cluj-Napoca a lansat proiectul ‘Copiii, mâinile lui Hristos’, care se desfășoară în lunile februarie-iunie. În cadrul proiectului sunt incluse Școala ‘Constantin Brâncuși’ și Liceul pentru deficienți de auz din Cluj-Napoca, parohiile ‘Sfinții Ierarhi Mărturisitori Iorest și Sava, mitropoliții Transilvaniei’, ‘Sfântul Ierarh Iosif, episcopul Maramureșului’, și ‘Sfântul Mina’ din Cluj-Napoca, precum și Parohia Brăișoru din Protopopiatul Huedin, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Proiectul ‘Copiii, mâinile lui Hristos’ este coordonat de pr. Nicolae Buda, pr. Valentin Bochiș, pr. Dorel Man, din cadrul Parohiei ‘Nașterea Domnului’ din Cluj-Napoca, alături de Georgeta Plăcintar, Marilena Asănică, prof. Daniela Necula, de la Școala ‘Constantin Brâncuși’ din Cluj-Napoca. Sunt prevăzute activități de creație urmate de activități filantropice. Astfel, copiii vor confecționa diverse obiecte, precum felicitări, mărțișoare tradiționale, icoane, lucrări de artă plastică, ouă decorative de Paști, acestea urmând să fie prezentate în mai multe expoziții cu vânzare, iar din fondurile obținute se vor achiziționa lucruri necesare căminelor de copii și bătrâni.

Calendarul activităților prevede organizarea unei expoziții cu vânzare a felicitărilor și mărțișoarelor, pe 26 februarie, iar acțiunea va fi urmată de concursul literar ‘Bucuria sărbătorii Bunei Vestiri’, ediția a IV-a, între 19 februarie și 18 martie, la care participă elevi din clasele II-XII. Pe 8 aprilie va avea loc o expoziție de icoane și creații plastice dedicate sărbătorii Floriilor, urmată de o altă expoziție, în ziua de Paști, pe 15 aprilie. Copiii vor participa apoi la pelerinaje la Mănăstirea Dumbrava, vor vizita căminele de copii și de bătrâni, pentru a le oferi pachete cu alimente, haine, dulciuri, jucării pentru cei mici și mângâiere sufletească. Proiectul se va încheia cu o expoziție fotografică ‘Copiii în Biserică’ în cadrul căreia vor fi ilustrate activitățile desfășurate.

Formarea de atitudini pozitive

Scopul acestui proiect la care participă, în parteneriat, mai multe parohii și unități de învățământ este acela de a forma în rândul tinerilor atitudini pozitive, prin cultivarea respectului pentru muncă și dezvoltarea sentimentului religios. Parohia ‘Nașterea Domnului’ organizează frecvent activități cu copiii, acestea dedicate acum Anului omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română. Copiii au posibilitatea de a valorifica rezultatele muncii lor prin expozițiile cu vânzare, iar apoi vor putea dărui ceea ce au câștigat celor în suferință. În acest fel, copiii vor aprecia importanța familiei ca mediu care le oferă dragoste, stabilitate, siguranță și confort și, la rândul lor, vor ști să ofere celor în lipsuri, devenind ei înșiși mâinile lui Hristos.

Comentarii Facebook


Știri recente