Proiectul catehetic „Deschide ușa creștine”, la Șimleu Silvaniei

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială și sub îndrumarea părintelui prof. Cosmin Porcar, coordonatorul Circumscripției catehetice Șimleu Silvaniei în Parohia Cehei, duminică 2 decembrie 2012, s-a încheiat proiectul catehetic „DESCHIDE UȘA CREȘTINE”, Ediția a II-a.

La biserica din Cehei, la finalul Sfintei Liturghii 200 de copii de la grupul de cateheză din parohie și de la Școlile Gimnaziale „Horea” și „Silvania” Șimleu-Silvaniei, Școala Gimnazială Cehei și Grădinița cu program normal Cehei, au susținut un frumos moment artistic, după cum ne-a transmis pr. Silviu Boha Inspector pentru catehizare parohială. Au colindat copiii de la Școala Gimnazială „Horea” Șimleu-Silvaniei pregătiți de către doamna învățătoare Mihaela Micaș și părintele prof. Cosmin Porcar, Școala Gimnazială „Silvania” Șimleu Silvaniei pregătiți de către doamnele: prof. Angela Lipo, prof. Mariana Ghile, înv. Cristina Teieru și Sorina Vancea. Au urmat copiii de la Școala Cehei și Grădinița cu program normal Cehei, pregătiți de doamnele; înv. Floare Sabău, Ioana Man, ed. Aurica Haiduc și Victoria Buboi. În încheiere au evoluat copiii de la Parohia Cehei pregătiți de către Preacucernicul Părinte Adrian Vancea.

La eveniment a fost prezent Preacucernicul Părinte Protopop al Șimleului Dan Haiduc, domnul primar Septimiu Țurcaș și alte ofialități locale.

Preacucernicul Părinte Silviu Boha, Inspector pentru catehizare parohială în cuvântul de la finalul activității a accentuat necesitatea implicării preoților și profesorilor în activitatea catehetică a Bisericii, mulțumind tottodată partenerilor, copiilor, dascălilor și preoților implicați. De asemenea a subliniat preocuparea constantă a Episcopiei Sălajului pentru promovarea activităților catehetice și păstrarea identității culturale, dar și grija pe care Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu o manifestă pentru creșterea în lumina valorilor creștine a tinerilor.

Toți copiii prezenți au fost recompensați cu daruri din partea partenerilor implicați în proiect. Proiectul catehetic deschide seria proiectelor dedicate Nașterii Domnului, care se derulează în această perioadă în Episcopia Sălajului.

Proiectul s-a derulat pe parcursul lunilor noiembrie-decembrie 2012 având ca scop stimularea interesului copiilor pentru înțelegerea și păstrarea legăturii cu Dumnezeu, cunoașterea evenimentelor legate de Nașterea Domnului și păstrarea tradițiilor creștine specifice sărbătorii. Parteneri în proiect au fost: Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, reprezentat prin prof. Claudia Boha, inspector de specialitate și Primăria și Consiliul local Șimleu Silvaniei, reprezentate de către domnul primar Septimiu Țurcaș.

Comentarii Facebook


Știri recente