Proiectele sociale din Arhiepiscopia Sibiului

Principalele proiecte sociale din Arhiepiscopia Sibiului ce se vor concretiza în acest an vizează copiii din familii sărace, precum și persoanele aflate în nevoi. După cum ne informează Ziarul Lumina, Ed. de Transilvania, în județul Brașov funcționează deja o rețea socială între protopopiate, proiect sprijinit de Consiliul județean. La Sibiu, cantina socială de la Școala Generală Nr. 15 va oferi hrană gratuită pentru 100 de elevi.

Acordul de parteneriat între Arhiepiscopia Sibiului și Consiliul Județean Brașov a fost semnat în luna noiembrie 2011, iar proiectul se intitulează ‘Întrajutorarea brașoveană’. Parteneriatul presupune ca la nivel de parohie, credincioșii să doneze îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite și chiar alimente neperisabile, iar acestea să fie centralizate în niște depozite, la nivel de protopopiat. Întreaga logistică și spațiile pentru depozitare, precum și trei coordonatori sunt puși la dispoziție de Consiliul Județean Brașov. ‘Proiectul presupune a coordona legătura dintre cel care are nevoi și cel care are ceva în plus. De la anumite unități care sunt disponibile să ajute, să lase din surplusul lor, se preiau bunurile și apoi se centralizează în cadrul celor șase protopopiate. Dacă într-un depozit există ceva de care are nevoie alt depozit, din alt protopopiat, se va trimite bunul respectiv în acel loc. Sperăm ca această inițiativă să se extindă și la nivelul județului Sibiu și să dureze cât mai mult’, a explicat IPS Mitropolit Laurențiu.

Cantină socială de 273 de locuri

Cel mai amplu proiect social din Sibiu pe care îl pregătește Arhiepiscopia Sibiului va sprijini 100 de copii din familii sărace. Astfel, la subsolul Școlii Generale Nr. 15, se va deschide din anul școlar 2012-2013, printr-o investiție de 135.000 de euro, o cantină cu caracter social. Capacitatea cantinei va fi de 273 de locuri, iar elevii școlii vor putea mânca aici. ‘Există solicitări din partea elevilor de la școala respectivă, dar și a altor persoane care mănâncă în altă parte. Arhiepiscopia Sibiului oferă spațiul respectiv, apoi suportă costurile amenajării. Sperăm să intrăm în parteneriat cu Consiliul Județean și Primăria Sibiu, care să ne ajute și pentru subvențiile viitoare. Se va fixa un cost pentru elevul care vine obișnuit să mănânce, dar este un cost minimal. Este o cantină socială pentru toți elevii, datorită prețurilor extrem de reduse și mai ales pentru gratuitatea oferită celor 100 de elevi săraci’, a mai spus IPS Laurențiu.

Arhiepiscopia Sibiului va susține o bună parte din subvenții, dar există promisiuni pentru ajutor și din partea autorităților județene și locale. Lucrările de amenajare vor începe în această primăvară, iar din octombrie, cantina va fi deschisă. ‘Aprovizionarea și bunul mers al cantinei vor fi în grija Arhiepiscopiei Sibiului, după modelul Grădiniței ortodoxe ‘Sfântul Dimitrie’ din Sibiu, unde ne ocupăm de masa copiilor, la prețuri mici’, a continuat Părintele Mitropolit.

Un alt așezământ social a fost inaugurat și sfințit la Sibiu în decembrie 2011, pe lângă Biserica ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’, unde peste 30 de copii beneficiază de un program after-school. Un proiect similar funcționează de ani buni și la Biserica ‘Pogorârea Sfântului Duh’ din cartierul Valea Aurie, iar la Biserica ‘Nașterea Domnului’, 50 de persoane primesc zilnic hrană la cantina socială. Proiecte sociale ample se desfășoară și la alte biserici din Sibiu și localitățile învecinate, amintind aici Biserica ‘Înălțarea Domnului și Sfântul Nicolae’ din orașul transilvan.

Comentarii Facebook


Știri recente