Proiecte social-filantropice în comuna Berca din județul Buzău

Copii fără părinți sau cu familii în dificultate, dar și bătrâni suferinzi și care nu mai au pe nimeni care să aibă grijă de ei și-au găsit adăpostul și mângâierea în Sătuc, comuna Berca, în cadrul unui așezământ special, informează „Ziarul Lumina”. Este vorba de Centrul pentru copii defavorizați și Campusul pentru vârstnicii abandonați.

Prin venirea în centrul de la Sătuc, copiii reușesc să se mai bucure încă de copilărie, așa cum merită oricine la vârsta lor. Cazurile a patru frați, două fete și doi băieți, care sunt găzduiți în centru, nu te lasă nepăsător. Cel mai mic dintre ei are 5 ani, iar cel mai mare, 14. Provin dintr-o familie dezorganizată, având o mamă care, din păcate, nu-și asumă responsabilitatea de a-i crește, și un tată despre care nu se știe nimic. Înainte să vină aici, doi dintre copii au locuit într-un centru de plasament, iar ceilalți doi erau crescuți de o bunică, bătrână și neputincioasă. Părintele Daniel Necula, cel care se ocupă de aceste proiecte sociale, împreună cu personalul de aici, încearcă o apropiere între copii și mamă. Din păcate, o perioadă aceasta nu i-a primit nici măcar pe timpul vacanței, ea mai având și alți copii acasă. În ultima vreme însă, s-au făcut ușoare progrese în relațiile dintre ei, micuții reușind să-și viziteze periodic mama.

Mândria centrului

‘Este emoționant și cazul a trei frați care și-au regăsit zâmbetul și candoarea ajungând la noi, în centru. Ei se află în custodia unei bunice, mama fiind plecată în străinătate, și pierzând astfel legătura cu propriii copii. Din păcate, bătrâna având posibilități financiare precare, a trebuit să-i aducă aici. În acest caz, s-a reușit să se mențină permanent legătura cu familia, în special cu o mătușă, care i-a luat la ea în perioada vacanțelor școlare. Mândria centrului, cum o numim noi, este o tânără care a locuit câțiva ani aici, iar acum este studentă în București, fiind o fată deosebit de studioasă și conștiincioasă, un model pentru toți copiii care locuiesc la Sătuc’, a spus părintele Necula.

Permanenta legătură cu familia

Centrul rezidențial pentru copii ‘Sf. Maria’ din Sătuc a fost construit în 2004, adăpostind 15 copii anual, și funcționează ca o casă de tip familial, cei mici beneficiind de cazare, masă, școlarizare, consiliere și socializare. Terenul pe care a fost construită clădirea aparține Parohiei Sătuc, aflându-se chiar lângă biserică, între parohie și Asociația Filantropia fiind un parteneriat. Acest centru a fost construit cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii și Cultelor. Chiar dacă inițial acest proiect social a fost privit cu reticență de către autorități, cu timpul, acestea și-au dat seama de importanța lui și s-au implicat financiar în buna funcționare a căminului. Copiii de la Sătuc provin din familii dezorganizate, cu probleme, fiind toți originari din comuna Berca. Acest proiect este unul de reintegrare familială și se încearcă permanent o menținere a legăturii cu familia. Mulți dintre copiii din cămin au fost aduși aici din centrele de plasament. Acolo unde este posibil, copiii merg să-și viziteze familiile la sfârșit de săptămână sau în vacanțe. În cadrul centrului există și un birou de consiliere, unde copiii se pot întâlni cu părinții și rudele, primind consiliere psihologică de la un medic în cazurile în care apropierea de familie este mai dificilă.

Prevenirea abandonului școlar

Unul dintre obiectivele centrului de la Sătuc este prevenirea abandonului școlar, dar cel mai important este faptul că li oferă acestor copii defavorizați de soartă copilăria pe care o merită. Cei care se află aici au vârste cuprinse între 4 și 15 ani și merg la școala și grădinița din localitate, 12 dintre ei fiind școlari și trei preșcolari. Centrul le asigură tot ceea ce le este necesar, rechizite, cărți, hăinuțe. În timpul vacanțelor, copiii beneficiază și de diverse activități instructiv-educative, merg în tabere, excursii și drumeții, în acest moment, patru fete fiind plecate în tabără la Cheia. Căminul primește sprijin material și de la fundația olandeză Kinderen In Need. Părintele Daniel Necula, fiind și profesor de religie la Colegiul Economic din Buzău, a reușit să realizeze proiecte comune cu copiii din centru, de la liceu și cu cei olandezi.

Dintre micuții care se află astăzi la Sătuc, 10 sunt aici încă din 2004, în timp ce câțiva au reușit să se reintegreze în familie. Din păcate, cei care se află în acest moment în cămin nu au deocamdată nici o șansă de reintegrare în propriile familii. De cei mici are grijă un personal calificat: un bucătar, supraveghetori, care sunt angajați cu carte de muncă, un pedagog voluntar.

De asemenea, copiii beneficiază de serviciile unui asistent medical ori de câte ori apare vreo problemă de sănătate, și sunt înscriși și la un medic de familie din localitate.

Medicament pentru boală și singurătate

În cadrul Asociației ortodoxe Filantropia funcționează și Campusul social pentru bătrâni din Berca. Cazurile vârstnicilor care au ajuns aici sunt dramatice, marea lor majoritate suferind de afecțiuni foarte grave, unii dintre ei având chiar Alzheimer și Parkinson.

În acest așezământ își duce bătrânețile și nea Ion, un bătrân de 73 ani, de fel din București, care are o poveste de viață foarte tristă. A fost abandonat de copii, are un picior amputat, fiind nevoit să se deplaseze într-un scaun cu rotile. A ajuns la Berca printr-o fundație bucureșteană, fiind luat chiar din stradă. A locuit efectiv într-o mașină, vreme de trei luni. Deși viața a fost dură cu el, s-a înconjurat la Berca de oameni care îl pot ajuta și asculta, ceea ce-i mai îndulcește un pic viața destul de amară pe care a trăit-o până acum.

Aici, și-a găsit adăpost și alinare la bătrânețe și nea Milică, în vârstă de 75 de ani, din localitatea buzoiană Zorești, care a fost de profesie pompier. A fost adus la Berca, deoarece familia nu poate avea grijă de el, mai ales că are nevoie de îngrijire medicală permanentă, fiind operat, în urma unei fracturi de bazin. Păstrează legături cu familia sa, care îl vizitează de câte ori are posibilitatea. Consideră acest campus ‘un medicament pentru boală și singurătate’.

Printre acești bătrâni bolnavi, cu povești triste, trăiește și doamna Ana, care este diferită de toți ceilalți. Este foarte activă, chiar dansează cu plăcere ori de câte ori are ocazia. Deși are un început de Alzheimer, ea reușește să își păstreze optimismul, fiind o fire veselă și tonică, transmițând și celorlalți ceva din energia sa pozitivă.

Tineri și bătrâni, o nouă familie

Campusul social Filantropia se află într-o frumoasă zonă de deal, în Berca, dar care, la momentul ridicării așezământului, în 2007, era un loc neîngrijit și plin de gunoaie. Inițial, aici existau doar două case, tip garsonieră, construite cu ajutorul financiar al fundației olandeze Kindereen In Need, dar și cu implicarea voluntarilor. Fiecare clădire avea dormitor, bucătărie, baie, hol și terasă. Aceste case au fost concepute să fie folosite ca apartamente de tranziție, pentru derularea unui proiect – ‘Copiii care părăsesc centrele rezidențiale, între speranță și certitudine’. Beneficiarii urmau să fie cei care au depășit vârsta de 18 ani și erau nevoiți să părăsească centrul. Deoarece nu aveau unde să se ducă, reintregrarea familială soldându-se cu un eșec, tinerii puteau să locuiască în acest campus încă doi-trei ani, până reușeau să-și găsească un loc de muncă și li se contura un drum în viață. Acest proiect nu a reușit să fie pus în aplicare, însă aici a funcționat pentru o perioadă un centru de urgență, primind asistență persoanele care sufereau din cauza violenței în familie sau alte cazuri deosebite. De asemenea, în anul 2008, la Berca, au fost găzduiți mai mulți tineri sinistrați, care și-au pierdut locuințele din cauza inundațiilor care au avut loc în județul Bacău. Din luna mai a acestui an, aici funcționează un campus pentru vârstnicii abandonați, aflați în dificultate la bătrânețe. În timp, cele două clădiri au fost unite, construindu-se și alte camere, pentru a găzdui vârstnicii. În viitor, se dorește sporirea capacității campusului cu încă 10 locuri pentru bătrâni. Părintele Daniel Necula nu a uitat nici de promisiunea făcută copiilor și, la etajul clădirii, în acest moment sunt în construcție mai multe camere, care să le fie adăpost temporar, până reușesc să prindă aripi, copiilor ce împlinesc 18 ani și nu au unde să se ducă.

În prezent, în campus locuiesc opt vârstnici aflați în dificultate, familiile neavând posibilitatea să-i îngrijească. Există o legătură între bătrânii de aici și copiii din centru. Părintele Necula s-a gândit la viitorul celor mici și își dorește, în momentul când aceștia vor împlini 18 ani și nu-și găsesc un alt loc de muncă, să poată îngriji vârstnicii, putând practica meseria de bucătar, asistent medical etc. De aceea, după ce copiii împlinesc 14 ani, în vacanțe sau în timpul școlii, când au mai puține teme, aceștia îngrijesc bătrânii, iar pentru munca prestată, primesc bani de buzunar. Astfel, cei mici au parte și de o educație în ceea ce privește responsabilitatea câștigării banilor pe merit, prin muncă. Recent, una dintre fetițele din centru a primit pentru munca prestată într-o lună un telefon mobil, prin care menține legătura cu familia ei.

În prezent, personalul care îngrijește vârstnicii este format din patru femei, toate cu experiență în îngrijirea celor aflați în dificultate la bătrânețe.

Nimic fără credința în Dumnezeu și ajutorul oamenilor

Despre aceste proiecte sociale, părintele Daniel Necula a spus câteva cuvinte de suflet: ‘În acești șase ani de când ne ocupăm de aceste proiecte sociale, am încercat să ne îndeplinim obiectivele propuse, să învățăm din mers lucruri pe care nu le știam. De asemenea, am reușit să cooptăm în activitatea noastră oameni cu suflet mare, sensibili la problemele semenilor lor, modele de smerenie și modestie, cărora le mulțumesc din suflet pentru tot ajutorul acordat.

A fost o vreme în care am avut mari dificultăți, pe care cu ajutorul Lui Dumnezeu le-am depășit, dar și bucurii și satisfacții, pentru tot ceea ce am reușit să facem bun și folositor în aceste proiecte derulate. Asociația Filantropia funcționează în cadrul Bisericii Ortodoxe, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, și transpune în fapte porunca iubirii creștine, acesta fiind doar unul dintre proiectele sociale care se desfășoară în cadrul arhiepiscopiei.’

Asociația Filantropia mai are și cantină socială, ‘Sfântul Nicolae’, ce a fost construită în 2007 și este formată dintr-o sală de mese, bucătărie și grup sanitar. Cantina se află în curtea bisericii, acest proiect fiind unul strict parohial. Aici se pregătesc mese pentru un anumit număr de persoane, în special sâmbăta și duminica și cu ocazia unor sărbători. De asemenea, se fac parastase și mese de hram.

Biserica ‘Sfântul Nicolae’, unde slujește părintele Necula, a fost ctitorită în 1859 de Zoe Alexandru Ghica, o moșiereasă din aceste locuri, în timpul domnitorului Al. I. Cuza. Acest lăcaș mai are un hram, ‘Izvorul Tămăduirii’, și a fost renovat de mai multe ori de-a lungul timpului, ultima dată în 1999. În biserică, se mai păstrează și astăzi icoanele originale de pe catapeteasmă, din 1859. Lăcașul reprezintă un loc de rugăciune și liniște sufletească pentru bătrânii care se mai pot deplasa până aici. În același timp, în biserică, copiii învață să-l descopere pe Dumnezeu, pas cu pas, deprinzând astfel valorile morale creștine.

Când Moș Crăciun vine la toți copiii

Asociația Ortodoxă Filantropia Berca este o organizație non-guvernamentală și non-profit, înființată în anul 2004, cu scopul implicării în proiecte social-caritabile, în special în protecția copiilor aflați în dificultate și a bătrânilor abandonați. Cel care a inițiat și s-a implicat în acest proiect social, cu tot sufletul, este tot părintele Daniel Necula, preot paroh la Biserica ‘Sf. Nicolae’ din Sătuc. Asociația își desfășoară activitățile cu binecuvântarea și îndrumarea Înalt Preasfințitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în parteneriat cu Parohia Sătuc, din comuna Berca, dar și cu alte instituții. În acest moment, în cadrul asociației funcționează un centru pentru copii, un campus pentru bătrâni și o cantină socială. Proiectele desfășurate sunt finanțate de Primăria comunei Berca, Consiliul Județean Buzău, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, sponsori și donatori. Această Asociație a derulat de-a lungul timpului și alte proiecte, ce merită amintite. Astfel, în 2006, 6 bătrâni au beneficiat de sprijin material, iar în 2007, s-a desfășurat un proiect intitulat ‘Crăciunul, o bucurie pentru toți’, realizat în parteneriat cu Parohia Sătuc, în urma căruia, 40 de copii au fost ajutați. În același an, s-a lansat ‘Ajutor pentru Vlăduț’, o campanie de strângere de fonduri pentru operația unui tânăr, ce trebuia efectuată în afara țării, acest proiect bucurându-se de sprijinul unor membri voluntari din cadrul Colegiului Economic Buzău. În anul 2008, evenimentul ‘Daruri de la Moș Crăciun pentru toți copiii’ a bucurat alți 42 de micuți, iar Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a inițiat și finanțat un proiect care avea drept obiectiv ajutorarea a 20 de copii sinistrați din județul Bacău. De asemenea, în 2009, s-a derulat ‘Bucuria Învierii și grija pentru semeni’, finanțat de Secretariatul de Stat pentru Culte, eveniment caritabil care a sprijinit 45 de persoane.

Comentarii Facebook


Știri recente