Proiect transfrontalier pentru prevenirea consumului de droguri

Fundația „Solidaritate și Speranță” (FSS) a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, prin Centrul de consiliere și reabilitare a persoanelor dependente de alcool și alte droguri ‘Sfântul Nicolae’, a început în luna mai a acestui an implementarea proiectului ‘Cooperare transfrontalieră pentru o viață fără droguri’, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova.

Proiectul ‘Cooperare transfrontalieră pentru o viață fără droguri’ este finanțat de Uniunea Europeană, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței din România, prin Programul Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova, și are o durată de 18 luni. Acesta se desfășoară în parteneriat cu Misiunea Socială Diaconia – Republica Moldova în șase localități din România și Republica Moldova, în intervalul aprilie 2011-octombrie 2012. Obiectivul general al proiectului îl constituie întărirea relațiilor de cooperare transfrontalieră între organizațiile implicate în atenuarea traficului și consumului de alcool/droguri. ‘Având în vedere faptul că, în ultima perioadă, s-a constatat o creștere a traficului și a consumului de droguri, atât în regiunea de Nord-Est a României, cât și pe teritoriul Republicii Moldova, proiectul are ca obiective specifice dezvoltarea abilităților persoanelor responsabile din comunitățile din zona transfrontalieră de a interveni în problematica traficului și consumului de alcool/droguri, conștientizarea tinerilor, cu vârste cuprinse între 10-20 ani, din comunitățile locale și de dincolo de graniță asupra consecințelor negative ale traficului și consumului de alcool/droguri și reducerea numărului de victime ale traficului și consumului de alcool/droguri din zona transfrontalieră. Activitățile de bază ale proiectului vizează reducerea cererii pe piața drogurilor, prevenirea traficului și consumului de alcool și droguri, formarea unei rețele primare de intervenție comunitară, dar și inițierea și dezvoltarea unui program specializat de reabilitare pentru victimele traficului și consumului de alcool și droguri’, a declarat pr. Iulian Negru, managerul proiectului, care este și consilier al Sectorului de Misiune, statistică și prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor.

Implicare din partea comunității

Proiectul este structurat în două direcții: partea de prevenție și partea de intervenție comunitară. Partea de prevenție va fi realizată prin următoarele activități: sesiuni de informare pentru tineri cu vârsta între 10-20 ani, elevi școlarizați în unitățile de învățământ din zona transfrontalieră, mediatizarea activităților proiectului și organizarea unei campanii publicitare transfrontaliere de avertizare asupra consecințelor traficului și consumului de droguri. Partea de intervenție comunitară va fi realizată prin următoarele activități: sesiuni de formare pentru profesioniștii care intervin la nivel comunitar, organizarea a trei workshopuri și implicarea persoanelor formate în activități de prevenție și terapie, programe de reabilitare pentru victimele traficului și consumului de alcool/droguri. Prin proiectul de față, Fundația ‘Solidaritate și Speranță’ urmărește ca persoanele semnificative ale comunității (medici, preoți, cadre didactice și alte persoane care pot influența opinia publică) să devină resurse pentru comunitate și catalizatori ai schimbării sociale prin antrenarea factorilor de decizie în crearea de structuri locale de intervenție: grupuri de suport, centre de intervenție comunitară. Informațiile privind implicațiile traficului și consumului de alcool/droguri asupra sănătății publice vor fi prezentate unui număr de 2.500 de elevi, cu vârsta cuprinsă între 10-20 ani, urmând a fi fi create și distribuite materiale informative (2.500 de broșuri, 2.500 de pliante, 800 de afișe și 2 bannere).

Comentarii Facebook


Știri recente