Proiect social în Arhiepiscopia Râmnicului

Asociația „Antim Ivireanul – Râmnicu Vâlcea” din Arhiepiscopia Râmnicului desfășoară, începând cu 10 mai 2011, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, proiectul social-caritabil „Prietenul de lângă tine”, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia.

Pentru început, proiectul va avea aplicare în jurisdicția arondată Paraclisului ‘Buna Vestire’, prin participarea și colaborarea unor persoane particulare și juridice din municipiul Râmnicu Vâlcea, prin lucrarea preoților slujitori ai paraclisului, sub coordonarea consilierului eparhial pr. Gheorghe Mateescu. Scopul acestui demers este unul social-caritabil și constă în sprijinul persoanelor cu dizabilități și probleme sociale, prin vizite pastorale săptămânale și dialog social spiritual, donații de alimente și hrană rece și donații de carte religioasă.

Comentarii Facebook


Știri recente