Programul Tineret în Acțiune la Sibiu

Asociația ‘Filantropia Ortodoxă’ Sibiu, în parteneriat cu Asociația SOS Satele Copiilor România, organizează în perioada 3-5 august 2007 cursul de inițiere ‘Scrierea de proiecte și completarea unei cereri de finanțare’ în cadrul programului ‘Tineret în Acțiune’ (TiA).

După cum ne informează ‘Ziarul Lumina’, cursul se desfășoară în cadrul proiectului nr. RO-10-ORG-2-003, implementat în cadrul Parteneriatului Privilegiat gestionat de SOS Satele Copiilor Danemarca, cu sprijinul financiar al Fundațiilor Velux – componenta ‘Microgranturi – Pași către autonomi’. Participă 18 asistenți sociali, profesori de religie, coordonatori de proiecte cu tineri, voluntari, reprezentanți ai unor organizații implicate în lucrul cu tinerii și ai asociațiilor ortodoxe precum Pro-Vita sau ‘Sfânta Filofteia’.

Cursul este susținut la Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Andrei Șaguna’ din Sibiu, de Adrian Vernescu și Eliza Păcurariu, specialiști din cadrul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). ‘Cursul are ca scop formarea abilităților participanților pentru elaborarea, planificarea, scrierea de proiecte eligibile în cadrul programului ‘Tineret în Acțiune’ și completarea unei cereri de finanțare’, ne-a spus Simona Dragomir, responsabilul de proiect.

Proiecte pentru tineret

ANPCDEFP este o instituție publică din subordinea Ministerului Educației și Cercetării, constituită prin fuziunea Agenției Naționale ‘Socrates’ și a Centrului Național pentru Programul de Formare Profesională ‘Leonardo da Vinci’, ambele funcționând din 1996. Agenția facilitează accesul la alternative europene de învățare continuă și activă, pentru care gestionează și alocă fonduri europene în domeniul educației, formării profesionale și tineretului, sprijină instituțiile, organizațiile și persoanele în a-și dezvolta capacitățile și competențele, încurajează și sprijină crearea de rețele, schimbul de experiență, de bune practici și know-how, formează și schimbă atitudini și mentalități, adoptă și promovează valorile europene și integrează valorile românești în context european și promovează o cultură a excelenței în numele Comisiei Europene.

Programul ‘Tineret în Acțiune’ (Youth in Action) susține activitățile de învățare nonformală pentru tineri, prin finanțarea de proiecte. Acesta vine în continuarea programului ‘Tineret’ (Youth) și este implementat în perioada 2007-2013. Finanțat de Comisia Europeană, programul vizează promovarea cetățeniei active în rândul tinerilor, dezvoltarea sentimentelor de solidaritate și toleranță, sprijinirea înțelegerii reciproce între tinerii din diferite țări, promovarea cooperării europene și contribuția la îmbunătățirea calității sistemelor de susținere a activității de tineret.

Comentarii Facebook


Știri recente