Programul slujbelor la praznicul Botezului Domnului 2009 la Galați și Brăila

În ajunul praznicului Botezului Domnului, astăzi, 5 ianuarie 2009, la Catedrala din Galați s-a săvârșit slujba ceasurilor împărătești urmată de Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare unită cu Vecernia, la care au participat numeroși credincioși. Preasfințitul Episcop Casian a asistat la această slujbă după care a săvârșit rânduiala Agheasmei Mari, rostind în final un cuvânt de învățătură către cei prezenți.

Mâine, 6 ianuarie 2009, ierarhul Dunării de Jos va săvârși slujba Sfintei Liturghii la Catedrala „Nașterea Domnului” din municipiul Brăila. Începând cu orele 11.00, pe faleza Dunării, Preasfinția Sa va săvârși slujba de sfințirea a apelor, în prezența clerului și credincioșilor brăileni. Aceeași rânduială va fi săvârșită și la Galați, începând cu orele 12.30, în dreptul bisericii fortificate Precista de pe faleza Dunării, de către Preasfințitul Casian, înconjurat de preoții din municipiul Galați. Credincioșii din cele două mari orașe de la Dunăre sunt așteptați să participe în număr cât mai mare la acest moment liturgic special din viața Bisericii Ortodoxe.

Biroul de Presă și Comunicare al Episcopiei Dunării de Jos

Comentarii Facebook


Știri recente