PROGRAMUL SĂRBĂTORII SFÂNTULUI DIMITRIE CEL NOU, OCROTITORUL BUCUREȘTILOR – 24-30 OCTOMBRIE 2012

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR ORGANIZATE CU PRILEJUL PELERINAJULUI LA SĂRBĂTOAREA SFNTULUI CUVIOS DIMITRIE CEL NOU, OCROTITORUL BUCUREȘTILOR – 24-30 OCTOMBRIE 2012

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE ne informează:

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (sărbătorit anual la 27 octombrie), ale cărui Sfinte Moaște se păstrează în Catedrala patriarhală, reprezintă de secole un ales popas duhovnicesc pentru credincioșii din București și pentru numeroși pelerini din întreaga țară.

În perioada 24-30 octombrie 2012, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor organizează o serie de manifestări incluse în calendarul evenimentelor din 2012 – Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, care se vor desfășura după următorul program:

Miercuri, 24 octombrie 2012

La orele 10.00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinți și inaugura Centrul de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie, inițiat de Patriarhia Română și construit de Arhiepiscopia Bucureștilor în parteneriat cu Ambasada Elveției, Primăria Sectorului 2 și Fundația Hilfsverein Nymphenburg (Germania) în incinta bisericii parohiei Sf. Pantelimon – Foișorul de Foc (accesul din strada General Dimitrie Salmen, nr. 14, sector 2, București). Vor participa ierarhi ai Sfântului Sinod, reprezentanți ai autorităților locale, ai Ambasadei Elveției la București etc.

La orele 11.30, după oficierea Sfintei Liturghii, va avea loc procesiunea Calea Sfinților cu Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou de la Catedrala Patriarhală prin bulevardul Regina Maria până la baza Colinei Patriarhiei.

La orele 12.00, de la catedrala Sfântul Spiridon Nou din București, se va desfășura procesiunea cu racla Moaștelor Sfinților Împărați Constantin și Elena pe Calea Șerban Vodă și strada Bibescu Vodă până la baza Colinei Patriarhiei.

La orele 12.15, cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce din piatră de la baza Colinei Patriarhiei pentru momentul întâmpinării Moaștelor Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina aduse la București de o delegație a Bisericii Greciei, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Ydra, Eghina, Spetses și Kounoupitsa.

În continuare, Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina vor fi aduse în procesiune până la Catedrala Patriarhală, unde vor fi întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și așezate în baldachinul de pe Colina Patriarhiei pentru a fi venerate de către cler și credincioși până în ziua de marți, 30 octombrie 2012, orele 10.00.

Este pentru prima oară când Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina sunt aduse la București cu ocazia pelerinajului organizat cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

La orele 17.00, va avea loc sfințirea și inaugurarea Centrului social-cultural Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina de la mănăstirea Radu Vodă din București.

Joi, 25 octombrie 2012

La orele 9.15, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi pe un podium special amenajat lângă Catedrala patriarhală, orientat spre baldachinul cu Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina și ale Sfinților Ocrotitori ai Catedralei patriarhale.

Vineri, 26 octombrie 2012, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

La orele 9.15, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Ydra, Eghina, Spetses și Kounoupitsa, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi pe podiumul din incinta Catedralei patriarhale.

Sâmbătă, 27 octombrie 2012, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

La orele 9.30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfânta Liturghie înconjurat de ierarhi ortodocși din țară și străinătate, pe podiumul din incinta Patriarhiei Române.

La orele 18.00, în Aula Magna Teoctist – Patriarhul din Palatul Patriarhiei va avea loc etapa finală a celei de a cincea ediții a concursului coral național de muzică bisericească, intitulat Lăudați pe Domnul, organizat de Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române. Vor concura cele șase formații corale ale protopopiatelor câștigătoare la concursul desfășurat în fiecare mitropolie din țară. Evenimentul va fi transmis în direct de posturile de radio și televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române.

Duminică, 28 octombrie 2012, sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina

La orele 9.00, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi pe podiumul din apropierea Catedralei patriarhale.

La orele 12.00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc ședința solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2012 – Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română. Vor fi prezentate în sinteză și evaluate cele mai importante manifestări cu caracter religios-duhovnicesc, social-medical, cultural și mediatic organizate de anul acesta de către eparhiile din țară și străinătate ale Patriarhiei Române. Cu acest prilej, va fi difuzat filmul documentar Sfântul Maslu – Taina Vindecării, realizat de Trinitas TV. În continuare, va avea loc un moment festiv dedicat aniversării a cinci ani de la înființarea Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române (27 octombrie 2007) și vor fi prezentate noutăți editoriale apărute la editurile Patriarhiei Române și la editura Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei va putea fi vizitată expoziția tematică de fotografie, 2012 – Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor, organizat de Sectoarele Patrimoniu Cultural-Bisericesc și Social-Filantropic ale Patriarhiei Române, cu sprijinul Centrului de presă BASILICA.

După-amiaza vor fi sfințite Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim (orele 17.00-18.00) și Centrul Național de Pregătire Profesională Dumitru Stăniloae al Patriarhiei Române, situat în incinta Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București (orele 18.30-19.30).

Luni, 29 octombrie 2012, la orele 7.30, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată în Catedrala Patriarhală urmată de un Te Deum (orele 9.30) pentru deschiderea Ședinței de lucru a Sfântului Sinod, care va avea loc la Reședința patriarhală.

Delegația Bisericii Greciei condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Ydra, Eghina, Spetses și Kounoupitsa cu Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, Vindecătorul de boli, se va întoarce în Grecia plecând de la Catedrala Patriarhală în dimineața zilei de marți, 30 octombrie 2012, orele 10.00.

Comentarii Facebook


Știri recente