Cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei, Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat, în colaborare cu Consiliul local al municipiului Galați, o serie de activități cu caracter liturgic, cultural-misionar și social-filantropic care s-au desfășurat și se desfășoară pe tot parcursul lunii noiembrie, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Sărbătoarea fost pregătită din punct de vedere spiritual și misionar, prin săvârșirea în toate bisericile gălățene, duminica seara, a slujbei Acatistului Sfântului Andrei, urmate de conferințe și meditații duhovnicești pe marginea unor teme de interes cum ar fi: „Parohia și familia creștină”, „Tinerii Bisericii – aspecte din parohia noastră”, „Filantropia – viața Bisericii”, : „Galați – orașul Sfântului Andrei. Argumente pentru consolidarea solidarității creștine și promovarea valorilor morale în societate”.
În săptămâna premergătoare zilei de prăznuire a Sf. Andrei, Centrul eparhial a programat câteva manifestări de interes, dintre care amintim:
1. La Catedrala arhiepiscopală va avea loc în seara zilei de vineri, 27 noiembrie, începând cu orele 17.00, procesiunea „Călători pe cărările sfinților”, moment liturgic prilejuit de scoaterea spre închinare a raclelor cu moaștele Sf. Ap. Andrei, Sf. Vasile cel Mare și Sf. Atanasie al Constantinopolului. Cu această ocazie vor fi întâmpinate, la intersecția străzilor Domnească și Basarabiei, moaștele Sfântului Ierarh Nicoale – ocrotitorul Catedralei gălățene – aduse la inițiativa ÎPS Arhiepiscop Casian și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la biserica „Sf. Gheorghe Vechi” din București.
Manifestările liturgice vor continua prin săvârșirea sâmbătă, 28 noiembrie, la orele 10.00, a slujbei de Te-Deum la deschiderea Sărbătorilor Sf. Andrei. Duminică, 29 noiembrie, în Catedrala arhiepiscopală va fi săvârșită Sfânta liturghie arhierească, iar seara va avea loc, începând cu orele 18.00, slujba de Priveghere închinată Sfântului Andrei. De asemenea, în toate bisericile din oraș se va săvârși Vecernia cu Litie, urmată de slujba Acatistului Sf. Andrei.
La ziua praznicului, pe 30 noiembrie, în Catedrala arhiepiscopală, începând cu orele 9.00, va avea loc Sfânta Liturghie arhierească la care vor participa ierarhi ai Sfântului Sinod, autorități administrative, culturale și militare din municipiile Galați și Brăila, precum și copii și tineri de la școlile gălățene, participanți la programul catehetic național „Hristos împărtășit copiilor”.
2. În colaborare cu Inspectoratul Școlar – Galați, în toate școlile și liceele a fost organizat concursul „Sfinții – prietenii lui Dumnezeu și îndrumătorii tinerilor”. Ca în fiecare an, la acest concurs participă peste 1.500 de elevi care primesc diplome de participare, iar aproximativ 200 dintre aceștia, cu rezultatele cele mai bune, vor primi premii din partea Arhiepiscopiei. Această activitate, cu caracter cultural și misionar-pastoral, se desfășoară din inițiativa și cu binecuvântarea ÎPS Părinte Casian încă din anul 1992 și trezește an de an interesul tinerilor și copiilor.
La Seminarul Teologic „Sf. Andrei” se va desfășura sâmbătă, 28 noiembrie a.c., Simpozionul științific „Tinerii seminariști între criza lumii contemporane și modelele veșnice: Sfinții Capadocieni”, cu participarea delegațiilor de la mai multe seminarii teologice din țară și de la mai multe licee din Eparhia Dunării de Jos. Totodată, cu acest prilej va avea loc și lansarea volumului „Apostolat și educație creștină în lumea de astăzi. În după-amiază aceleiași zile, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, corurile Seminarului Teologic „Sf. Andrei” din Galați și altor seminarii teologice din țară vor susține concertul de muzică bisericească „Toată suflarea să laude pe Domnul!”.
3. Din punct de vedere social-misionar și filantropic, miercuri, 25 noiembrie a.c., va avea loc acțiunea „Ajutorul sfinților pentru vindecarea bolnavilor” – program liturgic și catehetic organizat pentru cadrele medicale și bolnavii din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, precum și pentru studenții Facultății de Medicină din Galați. Cu acest prilej, preoții capelani din municipiu vor săvârși taina Sfântului Maslu și apoi vor merge din salon în salon pentru a aduce spre închinare bolnavilor raclele cu moaștele Sf. Andrei și ale Sf. Nectarie Taumaturgul.
Joi, 26 noiembrie a.c., ÎPS Arhiepiscop Casian va inaugura Centrul multifuncțional de servicii sociale „Speranțe pentru vârsta a III-a” destinat asistenței persoanelor vârstnice aflate în dificultate din cadrul Parohiei „Pogorârea Sf. Duh și Sf. Stelian”, . În seara aceleiași zile, la Teatrul Muzical „Nae Leonard” (orele 17.00), membrii Asociațiilor Surzilor din municipiile Galați și Brăila, precum și tinerii hipoacuzici de la Școala de Arte și Meserii „P.P.Neveanu” vor prezenta în limbaj mimico-gestual spectacolul religios-artistic de binefacere „Și ei sunt asemenea nouă…”.
Vineri, 27 noiembrie a.c., va fi deschis cel de-al doilea Centru multifuncțional de servicii sociale”Speranța” din cadrul Așezământului social filantropic „Sf. Vasile cel Mare”, destinat copiilor cu părinți plecați în străinătate sau cu risc social.
Luni, 30 noiembrie a.c., în toate bisericile orașului Galați, după săvârșirea Sfintei Liturghii, se va organiza, cu participarea membrilor consiliilor și comitetelor parohiale, acțiunea cu caracter filantropic „În căutarea celor triști și singuri”, pentru ajutorarea persoanele aflate în dificultate din parohiile municipiul Galați.
Pe lângă cele mai sus-menționate, au răspuns invitației de a organizaa diverse activități principalele instituții de cultură și învățământ din orașul de la Dunăre, printre care menționăm Inspectoratul Școlar – Galați, în colaborare cu grădinițele, școlile și liceele din oraș, Universitățile „Dunărea de Jos” și „Danubius”, Casa de Cultură a Studenților, Muzeul de Istorie și Muzeul de Arte Vizuale, Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Biblioteca Municipală „V.A. Urechia”, Teatrul Dramatic ” Fani Tardini”, Teatrul Muzical „Nae Leonard”, Teatrul de păpuși „Gulliver”, precum și Direcția pentru Tineret și Sport a Județului Galați.