Program special de pregătire pentru olimpicii la Religie din județul Dolj

Elevii de la școlile din județul Dolj, care s-au calificat la faza județeană a Olimpiadei de Religie, vor urma un program special de pregătire, după cum informează mitropoliaolteniei.ro.

„La propunerea Înalt Preasfințitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, lotul de olimpici care va participa la faza națională a Olimpiadei de Religie va avea un program special de pregătire, sub coordonarea a doi profesori de Religie”, a declarat părintele profesor Gheorghe Pîrva, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj.

Elevii calificați la etapa națională a Olimpiadei de Religie, care se va desfășura la Oradea în perioada 1-5 aprilie, sunt de la Colegiul Național „Frații Buzești”, Colegiul Național „Ștefan Velovan”, Colegiul Național „Elena Cuza”, Liceul „Henri Coandă” și Școala nr. 16 din Craiova.

La faza județeană care a avut loc sâmbătă, 10 martie, la Liceul „Henri Coandă” din Craiova, au participat 166 de elevi în clasele VII – XII de la unitățile de învățământ din județul Dolj.

Comentarii Facebook


Știri recente