Începând din 2010, după cum ne informează Ziarul Lumina, Parohia ‘Nașterea Maicii Domnului’ – Zlătari, Protoieria III Capitală, desfășoară programul social-filantropic permanent, sugestiv intitulat, ‘Dialogul vârstelor’. Inițiativa constă în organizarea unor vizite, la început săptămânale, în prezent lunare, la Spitalul de boli cronice și geriatrie ‘Sfântul Luca’ și la azilul de bătrâni aflat în incinta acestuia. Prezența voluntarilor, credincioși ai parohiei, însoțiți de pr. Florin-Ovidiu Constantin, lângă patul vârstnicilor și al suferinzilor este o terapie eficientă, un remediu sufletesc de ambele părți.
Este zi de marți, iar preotul Florin-Ovidiu Constantin, slujitor la Biserica ‘Zlătari’, se pregătește pentru vizita la Centrul de îngrijiri și asistență ‘Sfântul Dimitrie’ din Șoseaua Berceni nr. 12, sector 4. Nu merge singur. De fiecare dată este însoțit de cei mai activi enoriași ai parohiei, care își dedică dezinteresat două ore din timpul lor pentru a mângâia cu o vorbă bună și un zâmbet pe bătrânii internați, mulți dintre ei neputincioși, singuri sau abandonați de familie. Parteneriatul social-filantropic ‘Dialogul vârstelor’ este rezultatul protocolului de cooperare încheiat între Parohia ‘Nașterea Maicii Domnului’ – Zlătari, reprezentată prin pr. paroh Nicolae Dascălu, Protoieria III Capitală, reprezentată prin pr. protoiereu Dinu Pompiliu și Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, reprezentată de doamna director Cosmina-Ioana Simiean.
Credința mărturisită
Poate fi greu de înțeles pentru unii, dar chiar și simpla apariție a preotului și a oamenilor lui este așteptată și dorită de seniori. Printre voluntarii pe care i-am cunoscut, câțiva sunt la prima vizită, însă cei mai mulți au creat deja o legătură cu acești bătrâni. Îmbucurător este faptul că tinerii sunt o prezență activă, constantă în acest proiect, ca răspuns la nepăsarea multora față de suferința și singurătatea semenilor. Tânăra Oana Radu remarcă: ‘Nu e un efort prea mare să oferi din timpul tău pe care, poate, de multe ori nu îl petreci în mod folositor. De mult îmi doream să fac parte dintr-un asemenea proiect. Îmi amintesc spusele părintelui paroh Nicolae Dascălu, într-o predică, că avem de toate, dar ne lipsește ceva și nu știm ce anume. Eu am descoperit că mergând la biserică și implicându-mă în proiectele parohiei este ceea ce îmi lipsea’.
Preotul Florin Constantin spune că foarte puțini dintre bătrâni sunt oarecum deznădăjduiți de situația socială în care se află, pentru că mulți și-ar fi dorit să fie acasă, dar ‘am găsit și foarte multă credință, pe care o mărturisesc, în pofida suferinței’. În aceeași ordine de idei, Dan Popescu, un tânăr aflat la început de drum în viață, a rămas vădit impresionat de credința deplină a unora dintre bunici, la care participă și sufletul, și trupul, când le-a oferit iconițe și ei le-au primit cu ‘mâinile tremurânde și trupul aplecat ca la rugăciune’, convinși de existența lui Dumnezeu. La întrebarea duhovnicului care este rostul bătrâneții, cei credincioși, asemenea doamnei Clemence, răspund că este momentul vieții în care omul devine înțelept, când lucrurile nu sunt de fapt așa cum cred oamenii la tinerețe, ci au altă valoare.
Pe de altă parte, cei care nu au avut contact cu biserica, dată fiind perioada comunistă în care au crescut și s-au format, spun că bătrânețea înseamnă suferință, ‘simt o secătuire sufletească, nu mai au forța să îndure orice încercare și se întreabă de ce trăiesc momentele astea’, observă părintele Constantin.
‘Și pe noi ne așteaptă vremea bătrâneții’
Schimbarea resimțită de preot și de credincioșii săi, ca urmare a apropierii de vârstnicii de la Centrul ‘Sfântul Dimitrie’, este la nivelul conștiinței. ‘Și pe noi ne așteaptă vremea bătrâneții. Oamenii aceștia nu și-au programat să vină aici. E bine să ne gândim că putem să ajungem și în asemenea situații de viață, când nu ai libertatea de a face ce vrei sau ce-ți place. Este o experiență psihologică a ceea ce am putea face când suntem bătrâni’, completează preotul.
Mirela Găman, unul dintre voluntarii cu experiență în program, mărturisește că întâlnirea cu bătrânii i-a schimbat modul de a privi viața. Acum se bucură mai mult de lucrurile simple (de exemplu, acțiunea de a merge) care, spune dânsa, nu i se cuvin, ci i-au fost dăruite și oricând i se pot lua dacă nu le apreciază adevărata valoare.
Experiența de până acum a voluntarilor le-a arătat faptul că suferința celor bătrâni sau bolnavi este și pentru ei un remediu sufletesc. Au constatat realități duhovnicești pe care nu le întâlnesc în viața de zi cu zi. ‘O bătrânică, Ștefania, de 87 de ani, de o mare bunătate, nu face răni pe corp, pentru că ‘are piele de sfânt’, după cum spunea o infirmieră care o îngrijește. Este teologie în cuvântul acestei infirmiere, la fel ca și în cazul doamnei Viorica, care îi spunea aceleiași infirmiere, care o spăla tot timpul: ‘Cum mă speli tu pe mine, așa să îți spele Dumnezeu păcatele’.
Sunt vorbe atât de simple, dar atât de adânci, pe care doamna Nina, una dintre enoriașe, le notează într-un carnețel, într-o colecție de ‘note de înțelepciune’ extrase din experiențe bogate de viață din vremea bătrâneții.
‘După puterile noastre, încercăm să creăm o punte între generații. În zilele noastre a devenit o problemă lipsa dialogului între oameni de aceeași vârstă și de vârstă diferită, dar și înstrăinarea între generații’, încheie Eugeniu Fasondoiu.
