O nouă întrunire a preoților de spitale din Arhiepiscopia Craiovei a avut loc ieri, 19 noiembrie. Ședința cu tema „Taina Sfântului Maslu – remediu pentru sănătatea trupească și sufletească a pacientului” s-a desfășurat la Centrul eparhial, TRINITAS TV.
Întâlnirea a reprezentat debutul unui program de instruire și formare continuă a preoților din spitale, derulat la nivelul Arhiepiscopiei Craiovei, prin Sectorul Social. În cadrul programului sunt abordate subiecte și aspecte practice care vizează activitatea pastoral-misionară a preotului în mediul spitalicesc.