Program cultural și filantropic în Campusul studențesc Tudor Vladimirescu din Iași

Parohia „Sfântul Iulian din Tars” din Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu” din Iași organizează mâine, 6 decembrie, de la ora 17:00, seara duhovnicească „Lăsați copiii să vină la Mine”, informează „Ziarul Lumina”.

Acțiunea cultural-filantropică se adresează copiilor cu o situație materială precară din parohie și din campusul universitar. După o slujbă de binecuvântare a copiilor va fi susținut un program artistic de către elevii de la Școala numărul 4 din Tătărași. Micuții vor primi apoi jucării și dulciuri, apoi vor intona colinde. Sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 13:00, parohia „Sfântul Iulian din Tars” va oferi o masă caldă pentru 40 de studenți din alte orașe ale Moldovei și din Republica Moldova.

„Această acțiune face parte din proiectul „Masa bucuriei” prin intermediul căruia dorim să oferim hrană tinerilor cu posibilități modeste din campus”, a spus pr. paroh Florin Chirilă, care este și inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.

Corul „Laudate Dominum” al parohiei „Sfântul Iulian din Tars” va susține sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 17:00, în aula Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) „Mihai Eminescu” din Iași un concert de colinde.

Comentarii Facebook


Știri recente