Program catehetic de vacanță pentru copiii din Câlnic

Biserica ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ din Câlnic a organizat în preajma sărbătorii ‘Adormirea Maicii Domnului’ un intens program catehetic dedicat tinerilor și elevilor aflați în vacanță și dornici să cunoască sau să exprime prin rugăciune, poezie sau cântec evlavia pe care o au față de Maica Domnului. Din acest motiv, catehezele au avut ca temă cinstirea Maicii Domnului. Astfel, după cum ne informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania, tinerii din parohia de la Câlnic, coordonați de pr. Valentin Popovici și pr. Sorin Sfeia, în colaborare cu tineri din Parohia Moniom, coordonați de pr. Adrian Mager, și alături de tineri din Parohia Țerova, coordonați de pr. Florin Hotea, au susținut un program cultural-spiritual de promovare și cinstirea a Maicii Domnului prin rugăciune, poezie și cântec.

Program artistic la Reșița

În cele câteva zile în care s-au organizat manifestările dedicate sărbătorii, s-a dovedit că Maica Domnului este pentru tineri și copii un model viu de urmat, prin faptul că unii învață de la ea ascultarea și supunerea față de părinți, iar alții, seriozitatea și curățenia trupească și sufletească. Programul catehetic a fost încununat de o manifestare cultural-artistică organizată la librăria ‘Semn de carte’ din Municipiul Reșița, unde, pe parcurs, s-a alăturat și grupul coral ‘Câlniceana’ al Casei de Cultură Câlnic, coordonați de prof. Ana Jura, care au intonat pricesne în cinstea Maicii Domnului. A fost o activitate comună la care au participat și copii de la Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ din Reșița Montană, coordonați de părintele insp. dr. Nichifor Tănase.

Comentarii Facebook


Știri recente