Proclamarea locală a canonizării Sf. Voievod Neagoe Basarab al Țării Românești și aducerea moaștelor Sf. Ier. Nifon și așezarea lor în Catedrala Mitropolitană din Târgoviște

Sâmbătă, 26 septembrie 2009, va avea loc la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, canonizarea Sf. Voievod Neagoe Basarab al Țării Românești, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a unor membri ai Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a unor personalități de seamă ale vieții publice, științifice și culturale, după cum informează Biroul de Presă al Arhipiscopiei Târgoviștei. Dacă în data de 9 iulie 2008, Sf. Sinod al Bisericii noastre a hotărât canonizarea Sf. Voievod Neagoe Basarab al Țării Românești, iar pe 26 octombrie 2008 a avut loc proclamarea generală a canonizării sale, împreună cu alti sfinți, acum va avea loc, în mod solemn, proclamarea locală a canonizării acestui mare voievod al spiritualității și istoriei noastre naționale, care mărturisește, peste timp, prin viața și activitatea sa, că sfințenia poate rodi în orice stare socială, în orice loc și timp, dacă există voință și disponibilitate spre aceasta.

Un alt moment important al sărbătorii din 26 septembrie a.c. este și aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, de la Mănăstirea Dionisiu-Muntele Athos și de la Catedrala Mitropolitană de la Craiova, și așezarea lor, în Catedrala Mitropolitană din Târgoviște. Marele Ierarh este o personalitate teologică și culturală marcantă a veacului al XVI-lea, în Țara Românească, la Târgoviște, strălucit reorganizator al vieții ecleziale și important model de spiritualitate ortodoxă și de ierarh iscusit, pildă de smerenie și de bunătate, dar și exemplu strălucit de de viață duhovnicească.

Comentarii Facebook


Știri recente