Proclamare locală și prăznuirea Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani

La Mănăstirea Bisericani din județul Neamț a avut loc ieri, 1 octombrie a.c., proclamarea locală a canonizării Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani. Cei doi sfinți au fost prăznuiți ieri pentru prima dată de la hotărârea canonizării lor în ședința Sfântului Sinod din 5-7 martie 2008.

Cu acest prilej, Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, înconjurați de peste 60 de preoți și diaconi.

După Sfânta Liturghie, arhim. Dosoftei Șcheul, marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași, a citit sinaxarul celor doi sfinți, iar Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Tomosul de canonizare.

Ceremonia festivă, care a avut loc în prezența a sute de credincioși, s-a încheiat cu un pelerinaj la peștera de lângă mănăstire, în care s-a nevoit mai mulți ani Sfântul Chiriac de la Bisericani.

Evenimentul de ieri de la Bisericani încheie ciclul proclamărilor locale a canonizării celor nouă cuvioși nemțeni, care au avut loc pe rând ( în zilele lor de pomenire), în această vară, după ceremonia proclamării solemne a sfințeniei acestora, de la Mănăstirea Neamț, de pe 5 iunie.

( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 229/ 2 octombrie 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente