Procesiuni închinate Maicii Domnului de sărbătoarea Acoperământului în Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Credincioșii sunt așteptați mâine să participe la hramurile mai multor mănăstiri și biserici din Mitropolia Moldovei și Bucovinei. La Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași și la Mănăstirea Bisericani din județul Neamț vor fi organizate procesiuni dedicate Maicii Domnului și Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani, informează „Ziarul Lumina”.

Mănăstirea Bisericani din județul Neamț îmbracă mâine straie de sărbătoare. Așezarea monahală va serba atât Acoperământul Maicii Domnului, cât și pe Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani. Slujba Privegherii dedicată celor două hramuri va începe în această seară la ora 18:30 și va continua mâine dimineață cu Agheazma mică, Taina Sfântului Maslu, Ceasurile, Acatistul Acoperământului Maicii Domnului și Sfânta Liturghie. ‘Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, slujba hramului se va oficia pentru prima dată în biserica nouă închinată Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac. La finalul Sfintei Liturghii va avea loc procesiunea la peștera Sfântului Cuvios Chiriac, aflată în apropierea așezării monahale, unde se va oficia Acatistul Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac. Așteptăm pe creștinii care doresc să se bucure și să se hrănească sufletește în această zi de prăznuire la mănăstirea noastră’, a spus protos. Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani.

Biserica nouă a Mănăstirii Bisericani se află în construcție, în perioada următoare urmând să fie împodobită cu pictură. În paralel se construiește o casă monahală și o clopotniță. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, pe platoul de la Bisericani, Cuviosul ieroschimonah Iosif, cu metania din Mănăstirea Bistrița, venit împreună cu ucenicii săi, călugări sihaștri (pustnici) de la un schit de pe Valea Iordanului, a ridicat o biserică din lemn. În anul 1476, după bătălia de la Războieni, biserica din lemn a fost jefuită și incendiată de turci, iar în anul 1498, incendiată de tătari. Văzându-și liniștea tulburată de desele năvăliri ale hoardelor păgâne și rămași fără biserică, monahii sihaștri în frunte cu starețul, Cuviosul Iosif, au hotărât să plece la Sfântul Munte Athos (‘Grădina Maicii Domnului’). Dar, în drumul lor au fost opriți de arătarea în chip minunat a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu într-un trunchi de stejar. Maica Domnului le-a spus să nu plece, fiindcă și ‘aici e grădina mea’. Cuvioșii părinți, înfricoșați de această sfântă arătare, au dat ascultare poruncii și n-au mai plecat la Athos. În stejarul unde s-a săvârșit minunea, Cuviosul Iosif a așezat o icoană a Maicii Domnului, iar locul se numește până în zilele noastre ‘La Sfânta Iconiță’. În anul 1998, pe locul unde Maica Domnului s-a arătat Cuviosului Iosif, s-a construit un paraclis cu hramul ‘Acoperământul Maicii Domnului’. Paraclisul include trunchiul stejarului care a fost tăiat în anul 1968, în timpul regimului comunist, deoarece icoana Maicii Domnului – făcătoare de minuni – devenise loc de pelerinaj.

Al doilea hram al Mănăstirii Hadâmbu

Hram va fi, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, și la Schitul Oneaga al Mănăstirii Sihăstria Voronei din județul Botoșani, care va fi resfințit mâine de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dar și la Mănăstirea ‘Acoperământul Maicii Domnului’ – Boroaia din județul Suceava. Aici, Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași își serbează mâine cel de-al doilea hram. Biserica nouă a acestei așezări monahale este închinată Acoperământului Maicii Domnului. Astăzi, la ora 16:30, va fi scoasă în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pentru a fi depusă spre închinare în baldachinul din incinta mănăstirii. De la ora 18:00 se va oficia slujba Vecerniei mari unită cu Litia, iar de la ora 20:00 programul liturgic va continua cu Taina Sfântului Maslu. La miezul nopții va începe Utrenia, urmând ca mâine dimineață să fie săvârșite Canoanele praznicului (ora 8:00) și Acatistul Acoperământului Maicii Domnului (8:15). Sfânta Liturghie va fi oficiată de la ora 9:30 de PS Corneliu, Episcopul Hușilor. De la ora 15:00 credincioșii vor putea să se roage în timpul Acatistului Maicii Domnului. La ora 19:00 icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi așezată în biserica-monument a Mănăstirii Hadâmbu.

Tot mâine va îmbrăca straie de sărbătoare Biserica ‘Acoperământul Maicii Domnului’ a Spitalului Clinic de Recuperare din Iași, Capela ‘Acoperământul Maicii Domnului’ a parohiei ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din cartierul ieșean Galata, biserica parohiei Burdujeni, Protopopiatul Suceava 1, și Mănăstirea ‘Acoperământul Maicii Domnului’ – Dorna Arini, județul Suceava.

Comentarii Facebook


Știri recente