Procesiune solemnă cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în Parohia Brezoi I

În perioada 19-21 noiembrie, cu ocazia prăznuirii „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, credincioșii din orașul Brezoi, județul Vâlcea, vor avea bucuria duhovnicească de a se închina la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, adusă de la Mănăstirea Surpatele cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, informează arhiram.ro.

Icoana Maicii Domnului va fi așezată în aceste zile spre rugăciune și închinare în biserica Parohiei Brezoi I, ce va fi deschisă permanent. Sărbătoarea va fi completată și de un bogat program liturgic, care va cuprinde Taina Sfântului Maslu, Taina Spovedaniei și Euharistiei, Vecernia cu Litie, Utrenia, Acatistul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, Parastas pentru eroii, ctitorii și binefăcătorii sfintei bisericii și va culmina cu Sfânta Liturghie săvârșită sâmbătă și duminică.

Sâmbătă, 20 noiembrie, de la orele 16,00, în biserica parohială se va săvârșii slujba Vecerniei cu Litie și a Acatistul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, urmată de o Procesiune solemnă cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pe traseul: Biserică – Strada Eroilor – Monument – Strada Lotrului – și întoarcere la biserică.

La eveniment sunt invitați să participe reprezentanți ai autorităților locale și centrale, preoți și numeroși credincioși din parohie și din împrejurimi.

Comentarii Facebook


Știri recente