Procesiune de Florii în Iași

Preoți și credincioși din toate protopopiatele Arhiepiscopiei Iașilor au participat ieri, 27 martie, la tradiționalul pelerinaj de Florii. În municipiu preoții și credincioșii din cele două protopopiate, Iași 1 și Iași 2, au participat mai întâi la Slujba Vecerniei oficiată la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel – Bărboi, de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, informează Radio TRINITAS.

După acesta credincioșii au plecat în procesiune până la Catedrala Mitropolitană, unde au fost întâmpinați de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Înaltpreasfinția Sa a rostit rugăciunea de binecuvântare a stâlpărilor și a pelerinilor și de asemenea a adresat un cuvânt de învățătură credincioșilor în care a arătat modul în care putem intra în Ierusalimul Ceresc: „Cum putem intra în Ierusalim? În primul rând, și mai ales în aceasta săptămână, se cuvine să medităm la condiția noastră de creștini. De ce ne-am botezat? De ce ne identificăm pe noi în legătură cu Domnul Hristos? Cine răspunde la această întrebare a găsit drumul spre Ierusalimul cel Ceresc. O altă poartă este Taina Spovedaniei și împărtășirea noastră cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Ortodoxia Românească în Ungaria

Cu ocazia Zilei Ungariei (23 Octombrie), prezentăm principalele date despre românii ortodocși din această țară. Românii din Ungaria se împart în două principale categorii: comunitatea istorică românească a românilor care, după trasarea graniţelor actuale, au…