Procesiune cu veșmintele Sfintei Parascheva la biserica din cartierul craiovean Romanești

Parohia cu hramurile ‘Sfânta Cuvioasă Parascheva’ și ‘Sfântul Ierarh Petru Movilă’ din cartierul craiovean Romanești s-a aflat în sărbătoare. Miercuri, 13 octombrie, a avut loc slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de o procesiune în jurul bisericii cu racla în care se află veșmintele Sfintei, informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Oltenia.

Sute de credincioși din toate cartierele Craiovei au venit la biserica Parohiei ‘Sfânta Parascheva’ pentru a aduce prinos de rugăciune cuvioasei. Atât slujba Vecerniei, cât și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de un numeros sobor de preoți și diaconi de la mai multe biserici din oraș.

‘Minunile se află chiar sub ochii noștri’

După săvârșirea slujbei de Vecernie, părintele Mircea Nincu, parohul bisericii, le-a mulțumit credincioșilor pentru prezența numeroasă, precum și pentru efortul depus la ridicarea noii biserici parohiale: ‘Aici, în sălașul Sfintei Cuvioase Parascheva, minunea continuă. În urmă cu trei ani, pe o vreme ploioasă, v-ați adunat din toate părțile orașului pentru a participa la sfințirea bisericii. Astăzi ați venit la fel de mulți pentru a-i aduce cinstire sfintei. Întotdeauna am fost împreună și rugăciunile cuvioasei ne-au ajutat să ridicăm cărămidă peste cărămidă până am ajuns să ne rugăm în acest loc binecuvântat. Sărbătoarea de astăzi este un exemplu pentru noi toți. În aceste momente, adunați cu toții sub un acoperiș, suntem un singur suflet. Aici trebuie să lepădăm grija cea lumească, așa cum ni se spune la Sfânta Liturghie, pentru a sta în comuniune cu Dumnezeu și cu sfinții Săi. Avem în mijlocul nostru racla cu veșmintele cuvioasei pe care le-am adus aici pentru a fi spre întărire tuturor celor care sunt în necazuri și în nevoi’.

De asemenea, părintele Florentin Danciu, de la Parohia ‘Sfântul Ioan Botezătorul’ – Brestei a vorbit despre actualitatea minunilor în viața Bisericii: ‘Ne întrebăm adesea dacă se mai fac minuni, dacă mai există minuni. Ei bine, minunile se află chiar sub ochii noștri, se produc zi de zi, însă de multe ori nu suntem vrednici să le descoperim sau poate nu știm unde și cum să le căutăm. Astăzi, pe locul în care o prăznuim pe Cuvioasa Maica noastră Parascheva, s-a întâmplat o mare minune. Iată cum, cu câțiva ani în urmă, pe un teren gol, Dumnezeu a vrut să-și ridice casă binecuvântată pe care a închinat-o Sfintei Cuvioase Parascheva. Despre curăția vieții ei se pot spune multe. Ea este ocrotitoarea și folositoarea noastră, a românilor. Chiar dacă moaștele ei se găsesc la Iași, cuvioasa sălășluiește și în mijlocul nostru prin sfintele sale veșminte pe care părinții slujitori le-au dobândit cu multă osteneală. La temelia acestei biserici stă mijlocirea Maicii Parascheva, care ne ajută ca, din puținul pe care îl avem, să aducem și pentru Sfânta Biserică’.

După procesiune, racla cu veșmintele cuvioasei a fost așezată spre închinare pe o esplanadă special amenajată în fața bisericii. A doua zi, de praznicul sfintei, Sfânta Liturghie a fost oficiată de cei doi preoți slujitori ai parohiei, Mircea Nincu și Gheorghe Brad.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…