Moaștele Sfinților Mucenici Zoticos, Atalos, Camasis și Filip se află astăzi, 3 mai, în procesiune. După săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești la Mănăstirea Cocoș de către Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a pornit în pelerinaj cu Sfintele Moaște de la Mănăstirea Cocoș spre locul pătimirii celor patru martiri: Isaccea (Cetatea Noviodunum). Relicvele vor poposi la Cripta Martirică din Niculițel, unde au fost găsite. Aici, în timpul serii se va săvârși Privegherea, urmată de Miezonoptică și Sfânta Liturghie, săvârșite în biserica „Sf. Cuv. Paraschiva” din Niculițel.
La eveniment participă preoți, diaconi și un număr impresionant de credincioși din Dobrogea și din întreaga țară.
Sursa: Radio TRINITAS