Procesiune cu moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion la mănăstirea Halmyris

La Tulcea a avut loc, astăzi 6 iulie, o procesiune cu moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion, prăznuiți de Biserica Ortodoxă pe data de 8 iulie. Racla cu sfintele moaște a fost purtată în procesiune, aseară, de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța la Tulcea, unde în cursul nopții a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească de către Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și Preasfințitul Visarion, episcopul Tulcii, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. La eveniment au fost prezenți un numar impresionant de credincioși.

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a precizat că a sosit vremea ca aceste sfinte moaște să se întoarcă la locul unde au fost ocrotite timp de aproape două milenii, sub altarul bisericii din Halmyris.

În cursul acestei dimineți Moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion au duse în procesiune de la Catedrala Episcopală din Tulcea la mănăstirea Halmyris, unde a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii.

Moaștele Sfinților Mucenici Epictet si Astion, trăitori în secolul al treilea după Hristos, sunt cele mai vechi descoperite la noi în țară. Acestea au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice desfășurate acum șapte ani pe locul Cetății Halmyris, unde cei doi sfinți, făcători de minuni încă din timpul vieții, au primit cununa muceniciei pentru credința în Hristos.

Sfintele moaște vor rămâne definitiv la mănastirea Halmyris, locul unde au fost martirizați.

Sursa: TRINITAS TV

Comentarii Facebook


Știri recente