Procesiune cu moaștele Sfântului Nectarie de Eghina, în America

Moaștele Sfântului Nectarie de Eghina vor fi duse mâine, 19 mai 2011, de o delegație a Patriarhiei Române, în procesiune la Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din Chicago-America, informează Radio TRINITAS.

Racla cu Sfintele Moaște va poposi în mai multe parohii românești de peste ocean. Delegația este condusă de Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Este vorba de invitația pe care a făcut-o Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul celor două Americi ca moaștele Sfântului Ierarh să fie așezate spre închinare pentru creștinii din America. Aș vrea să menționez că racla cu sfintele moaște care se află în Biserica Mănăstirii Radu Vodă rămâne în mănăstire, iar în procesiune va fi purtată o raclă nouă care a fost achiziționată de către mănăstire și în care sunt așezate un fragment din moaștele Sfântului Nectarie, un fragment mai mare pe care l-am primit de la Mănăstirea Sfânta Treime din Eghina de la maica stareță Teodosia”, a explicat Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Comentarii Facebook


Știri recente