Moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul de la biserica Hagiu din Capitală vor fi scoase în această seară spre închinare credincioșilor. Ele vor fi purtate în procesiune în jurul bisericii și așezate într-un baldachin în fața sfântului lăcaș.
Racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul a fost primită de la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, a declarat părintele paroh Valer Ieremia, pentru Radio TRINITAS: „Moaștele Sf. Grigore Decapolitul se află la biserica Hagiu de aproximativ 70 de ani, pentru că într-un inventar din 1925, ele figurau aici la biserică, au stat însă foarte multă vreme într-o cutiuță de lemn, îmbrăcată în piele, în altar, apoi, prin mila lui Dumnezeu și prin contribuția unei familii care nu putea să aibă copii, și care dorea să facă ceva deosebit pentru Sfânta Biserică, s-a făcut racla, icoana și baldachinul care adăpostește moaștele, iar apoi cu slujba arhierească s-au așezat spre închinare în biserica în anul 2001 și familia respectivă a fost binecuvântată de Dumnezeu cu doi copilași.”
Moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul vor rămâne în baldachinul amenajat până duminică, 22 noiembrie.